Lance Armstrong si George W. Bush s-au plimbat cu bicicleta

Fostul rutier Lance Armstrong, de sapte ori castigator al Turului Frantei, si presedintele american George W. Bush s-au plimbat sambata, timp de doua ore, cu bicicletele, la ferma de la Crawford (Texas) a liderului de la Casa Alba. La finalul traseului de 27 de kilometri, parcurs pe o temperatura de aproape 40 de grade Celsius, presedintele le-a oferit lui Armstrong si celorlalti invitati tricouri care aveau scris „Plutonul 1” pe spate si „Turul Crawford” pe fata. Grupul de ciclisti s-a odihnit aproximativ zece minute la jumatatea traseului, in apropierea unei cascade de pe domeniul de 650 de hectare. George W. Bush a spus despre Armstrong ca „este un bun rutier”. Bush are o adevarata pasiune pentru mersul pe bicicleta, dupa ce medicii l-au sfatuit sa nu mai alerge, pentru a-si proteja genunchii. La 59 de ani, el este intr-o forma fizica deosebita. Presedintele american a avut si probleme din cauza pasiunii sale pentru mersul pe bicicleta. La inceputul lunii iulie, in Scotia, a lovit un politist, care a fost ranit usor. In mai 2004, a cazut de pe bicicleta si s-a lovit la nas si barbie. (C.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




