Sport

La noi și la ei

 

Din cauza tâmpiților de la putere (cu modificarea legilor justiției și cu aberațiile fiscale, culminând cu Formularul 600 – ultima găselniță social-democrată în materie de stors bani abuziv), protestele de stradă au devenit noul sport național în România. Departe de țara asta ciumată în roșu, viața se desfășoară, însă, într-un ritm normal, cu bucuriile ei zilnice.

De pildă, la Kitzbühel a fost sărbătoare în week-end. Zeci de personalități de pe întreg mapamondul – Arnold Schwarzenneger, Bernie Ecclestone, Niki Lauda, chiar DJ Otzi, precum și o pleiadă de foști campioni mondiali sau olimpici la schi alpin au venit, sâmbătă, să urmărească proba de coborâre, una infernală, de pe pârtia Streif.

Elvețianul Beat Feuz, câștigător și la Wengen, savura, deja, succesul, când germanul Thomas Dressen, cu numărul 19 de start, a îndrăznit să i-l „fure” în aplauzele zecilor de mii de spectatori, care au trăit o mare surpriză.

„Când am văzut că eram primul la linia de sosire, am crezut că e o glumă… Este o nebunie să te impui la Kitzbühel, unde toți schiorii visează să învingă măcar o dată”, a relatat Dressen, vizibil emoționat, la festivitatea de premiere.

Încă marcat de tragedia din 2005, când tatăl său a murit la Sölden într-un accident de teleferic, Thomas Dressen a călcat, astfel, apăsat în istoria schiului alpin german – o națiune care n-a mai bifat un succes masculin la coborâre, în Cupa Mondială, din 2004 (Max Rauffer, la Val Gardena) și care a mai triumfat de două ori până acum la Kitzbühel, prin Sepp Ferstl în 1978 și 1979.

Plecat ultimul în concurs, Ioan Valeriu Achiriloaie a fost întâmpinat la finiș de gesturile admirative ale tuturor celor prezenți. Pentru aceștia n-a contat diferența mare de timp, de 10.73 secunde, față de Dressen, ci faptul că brașoveanul de la Corona a dus la bun sfârșit o cursă infernală, în care unii performeri mult mai valoroși au căzut. El a avut, iată, șansa de care săritorii cu schiurile Eduard Török și Iulian Pâtea n-au beneficiat la Turneul celor 4 Trambuline.

CITEȘTE ȘI: MARE SURPRIZĂ la Kitzbühel!!! Și Achiriloaie a terminat coborârea…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare