La FC Brașov se anunță o lungă vară fierbinte

Mulți jucători sunt pe picior de plecare
După cum a anunțat și antrenorul Viorel Moldovan, în vară va fi șantier la FC Brașov, președintele Dinu Gheorghe, dacă va rămâne, sau omul ce-l va înlocui, urmând să aibă serios de lucru pentru alcătuirea lotului cu care va fi abordat anul competițional viitor.
Astfel, 9 fotbaliști își vor încheia contractele la finalul sezonului, N. Constantin, Ilyes, Măldărășanu, C. Munteanu, care este deja acontat de Dinamo, Zaharia, Kajcsa, Hadnagy, Cr. Ionescu și St. Stancu. Dintre aceștia, ultimii patru ar putea continua și în stagiunea următoare. Apoi, Savic și Landauri nu au confirmat, astfel că sunt șanse mici să rămână, cel mai probabil clubul urmând să nu activeze clauza de cumpărare a acestora.
În fine, în actualul lot sunt și jucători ce mai au contract, dar care sunt doriți de grupări importante din Liga 1 și ar putea fi vânduți, în respectiva categorie intrând: Roman, Ezequias, Rui Duarte și Abrudan. Nici situațiile lui N. Grigore, Nene și N. Diogo nu sunt clare, dar și în cazul lor s-ar putea accepta ofertele, dacă acestea vor veni. Totodată, mai mult accidentat în ultimul timp, probabil, Dani Coman ar trebui să-și caute o altă destinație.
Astfel, în anul competițional viitor, FC Brașov s-ar putea baza pe Mateiu, Chipciu, Dedu, Oros, Cristescu, I. Voicu, Sburlea și Mincă, cărora li se vor alătura tinerii împrumutați la alte echipe, precum Benga sau David.
Patru suspendați la Timișoara
În altă ordine de idei, „stegarii” au avut liberi ieri, urmând să revină în această după-amiază la antrenamente. Pe lângă mai vechile probleme medicale, antrenorul Viorel Moldovan nu va putea conta la Timișoara pe Roman, Duarte, Ilyes și Oros, toți suspendați.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



