La Australian Open intră în vigoare regula shot clock
Încă de la Melbourne 2018 (primul turneu de Mare Șlem al anului, 15 – 28 ianuarie) va fi aplicată regula „shot clock”. Astfel, între încheierea unui punct și serviciul celui de-al doilea nu trebuie să treacă mai mult de 25 de secunde. Un ceas montat la marginea terenului va evidenția eventualele încălcări de regulament. Shot clock-ul a fost o metodă experimentată recent, la Next Gen Finals de la Milano. Regula introducerii dispozitivului are ca scop mărirea vitezei jocului. O altă regulă importantă este că sportivul care se retrage înainte de a intra pe teren va da jumătate din prize money (premiul încasat) celui căruia îi lasă locul, așa-numitului beneficiar, un lucky loser. Jucătorul accidentat va fi consultat, ulterior, de o comisie. Așa a decis comitetul celor patru turnee majore, care a aprobat modificările pentru Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open.
Alte reguli ca vor fi implementate:
– de la intrarea pe teren și până la tragerea la sorți va exista doar un minut la dispoziția sportivilor;
– 5 minute de încălzire și un alt minut pentru a pregăti startul jocului;
Cine va încălca regulile este pasibil de amenzi care merg până la 20.000 de dolari. Din 2019, la turneele de Grand Slam, vor fi doar 16 capi de serie, și nu 32, precum se întâmplă în prezent (regula cu 16 exista înainte de Wimbledon 2001).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.