Sport

La 40 de ani, Gianluigi Buffon a semnat cu PSG

 

Portarul italian Gianluigi Buffon a semnat, vineri, un contract pe un an, cu opţiune pentru încă unul, cu gruparea Paris Saint-Germain, a anunţat clubul francez. 4 milioane de euro va încasa Gigi în fiecare sezon petrecut la Paris, el având și importante bonusuri de performanță în contract.
„Mă alătur cu bucurie echipei PSG. Pentru prima dată în carieră, îmi părăsesc ţara şi doar un proiect atât de ambiţios mă putea convinge să iau o astfel de decizie. Voi aduce toată energia mea, toată experienţa mea şi setea de victorii pentru a-mi ajuta noul club să-şi atingă obiectivele stabilite”, a declarat Buffon. În vârstă de 40 de ani, Gianluigi Buffon şi-a început cariera la Parma, în 1995. În 2001, el a ajuns la Juventus Torino, echipă pentru care a jucat până la sfârşitul sezonului 2017/2018 şi cu care a câştigat 20 de trofee, potrivit news.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button