Juventus Torino joacă finala Ligii Campionilor

Juventus Torino s-a calificat în finala competiției continentale a elitelor, după remiza obținută pe „Bernabeu”, 1-1 (Morata / Cr. Ronaldo – 11 metri), cu Real Madrid, deținătoarea trofeului, în manșa secundă a semifinalelor întrecerii.
„Echipa a luptat din greu, a muncit mult și a jucat bine. Nu i se poate reproșa nimic. Suntem triști, dar trebuie să ne gândim la următoarele două meciuri și să încheiem sezonul bine. Apoi, vom discuta. Dacă regret ceva, este faptul că am jucat prima manșă într-un mod care nu ne este caracteristic, dar le mulțumesc jucătorilor mei pentru că au dat totul. Am avut multe șuturi spre poartă, nu multe pe poartă. Poate, cu puțin mai multă prospețime, am fi fost mai eficienți”, a fost de părere tehnicianul „galacticilor”, Carlo Ancelotti.
La rândul său, Massimiliano Allegri, antrenorul „Bătrânei Doamne”, a comentat: „A fost un meci complex, pentru că Real Madrid este o echipă de mare calitate. Dacă nu te concentrezi total, adversarii pot înscrie. Băieții s-au apărat eficient, am progresat pe parcursul jocului, am avut câteva ocazii, dar am avut probleme la finalizare. Merităm să fim în finală, pentru că am crezut până în ultimul minut. La pauză am spus că trebuie să ne păstrăm calmul și că ocaziile vor veni. Această echipă Juventus este una extrordinară. Sunt mândru de jucători și ei au încredere în propriile forțe”.
Eroul Morata
Calificarea italienilor a fost lăudată în presa din „Cizmă”. „Moratazo”, a notat Corriere dello Sport, care a scris în termeni elogioși despre performanțele lui Alvaro Morata, cel ce a marcat de două ori împotriva fostei sale echipe. Gazzetta dello Sport relatat că „Visul lui Juve a devenit realitate”. „Juve a impresionat pe «Bernabeu» și s-a calificat în finala de la Berlin”, a notat și Il Giornale. (S.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

