Sport

Jose Mourinho nu se consideră Harry Potter

El le cere suporterilor „galactici” răbdare, fiind sigur că rezultatele vor veni

  • article_264219_1.jpg
 

Real Madrid nu a început așa cum și-a dorit sezonul în Spania, ci cu un rezultat de egalitate, la Mallorca, însă antrenorul Jose Mourinho nu este deloc îngrijorat: „Nu sunt ipocrit, mi-aș fi dorit o victorie la debut. Să nu uităm, însă, că așa am început și la FC Porto sau la Inter Milano, cu câte o remiză, iar până la urmă lucrurile nu au mers chiar rău. În ultimul sezon, am câștigat cu «ner-azzurrii» Liga Campionilor, campionatul și Cupa Italiei. În ceea ce privește rezultatele, sunt antrenor, nu Harry Potter. Există o magie văzută din afara evenimentului, dar de fapt ea nu este reală. E doar muncă. Doar fotbalul este real, atât. Eu nu am făcut nici măcar 10 antrenamente cu tot lotul, incluzându-i și pe noii sosiți. O echipă trebuie să fie capabilă să execute două lucruri foarte bine, să se apere și să atace. La Mallorca, am reușit să ne apărăm exact, a fost punctul forte. Vor veni și golurile, suntem doar la începutul muncii, nu este nici o tragedie”.
„The Special One” a mărturisit că nu-și critică niciodată elevii, „nici măcar portarul după o gafă imensă, dar la Mallorca am ratat foarte mult. În legătură cu faptul că i-am lăsat pe Ozil și Khedira pe bancă, ei știu în spaniolă doar «salut» și «bună dimineața», iar jocul de fotbal înseamnă dialog. Au multe de învățat. Nu este deloc ușor să vii din Germania și să te adaptezi în prima zi”.
Tehnicianul portughez a susținut că nu acceptă să se amestece cineva în treburile sale: „Nu vorbesc cu Valdano sau cu Florentino Perez, consider că fiecare știe ce trebuie să facă. Pentru asta suntem plătiți, să fim cei mai buni în domeniul nostru. Nu accept influențe din nici o parte în munca mea. Eu am un obicei, acela de a explica tot ceea ce fac, iar comunicarea cred că este bună. Publicul trebuie să aibă răbdare, vor veni și rezultatele. Când eram antrenor la Chelsea, nici măcar nu speram că într-o zi voi ajunge s-o pregătesc pe Real Madrid”.
Altfel, Jose Mourinho nu își simte poziția de antrenor amenințată, fiind convins că nu va rămâne fără un loc de muncă: „Dacă lucrurile merg rău și voi fi nevoit să plec, a doua zi îmi voi găsi o grupare care mă așteaptă, iar aceasta va fi una de top. Această stabilitate din punct de vedere al gândurilor mă face să cred ca sunt persoana ideală pentru Real Madrid și datorită faptului că nu am teamă de nimeni și de nimic”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google