Sport

JO de iarnă din 2026 vor avea loc la Milano

 

Oraşele italiene Milano/Cortina d’Ampezzo vor găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, a decis luni Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), ce a programat cea de-a 134-a sa sesiune la Lausanne, informează AFP, citată de Agerpres. Candidatura italiană, care prevede mai ales o ceremonie de deschidere la Milano şi probe de schi alpin la Bormio pentru bărbaţi şi Cortina d’Ampezzo pentru femei, a fost preferată candidaturii suedeze, Stockholm/Are. Această ediţie a JO de iarnă se va defăşura între 6 şi 22 februarie 2026. Candidatura italiană a obţinut 47 de voturi, faţă de 34 pentru Stockholm, unul dintre cei 82 de membri cu drept de vot ai CIO abţinându-se.

Olimpiada de iarnă va reveni în Europa după ediţiile din 2018 (PyeongChang/Coreea de Sud) şi 2022 (Beijing/China) găzduite în Asia. Ultima ediţie europeană a fost cea din 2014, de la Soci. Italia a mai găzduit de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, în 1956 la Cortina d’Ampezzo şi în 2006 la Torino. Giovanni Malago, preşedintele Comitetului olimpic italian (CONI), devenit de curând membru al CIO, va deveni preşedintele Comitetului de organizare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare