Jeremy Welsh a semnat. Corona Brașov își completează lotul

Jeremy Welsh a semnat prelungirea contractului cu Corona Brașov şi va evolua la echipa de la poalele Tâmpei şi în sezonul viitor.
După ce Dallas Gerads a preferat să meargă într-un alt campionat, iar Josh Winquist ar fi solicitat un salariu peste posibilitățile clubului, oficialii grupării braşovene au ajuns la un acord cu Jeremy Welsh pentru prelungirea contractului.
„Un adevărat centru de echilibru în vestiar și pe gheață, Jeremy Welsh rămâne la Corona și în sezonul care urmează! Iubit și respectat de colegi și de fani, Jeremy este unul dintre jucătorii pe care ne bazăm și unul dintre oamenii importanți ai echipei.
Cu o experiență bogată în hocheiul nord-american și european, Jeremy a demonstrat și sezonul trecut că este un jucător care poate face diferența atunci când echipa are nevoie de el. Are un CV impresionant, cu experiențe în NHL, AHL, dar și în campionate puternice din Europa, precum DEL (Germania), EIHL (UK), ligi din Polonia și Cehia și a adus plus valoare la fiecare echipă pentru care a evoluat”, au scris cei de la Corona Braşov pe Facebook.
Jeremy Welsh a semnat. Corona Brașov își completează lotul

În sezonul precedent, Jeremy Welsh a fost unul dintre oamenii de bază ai Coronei. A jucat în 47 de meciuri în Erste Liga, având 54 de puncte, 33 de goluri şi 21 de pase decisive.
În Campionatul Naţional a evoluat în 19 meciuri, terminând cu 32 de puncte, 13 goluri şi 19 pase decisive.
FOTO: © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





