Jennifer Dossey plânge când vorbește despre tatăl ei, fostul apreciat portar de la FC Brașov

Jennifer Dossey plânge când vorbește despre tatăl ei.

Vă mai amintiți de Ibrahim Dossey? Portarul ghanez de la FC Brașov, care alături de Alexandru Andrași a calificat echipa în Cupa UEFA în 2001, dejucând un blat pe Stadionul „Tineretului” cu FCM Bacău… El a trecut în neființă în 2008, în urma unui accident auto care i-a întristat pe fanii fotbalului românesc. Avea numai 36 de ani.

Jennifer Dossey este fiica goalkeeper-ului ghanez. De ceva vreme se antrenează în Germania pentru probele atletice de triplusalt și săritura în lungime.

Jurnaliștii de la Golazo.ro au găsit-o pe Jennifer, realizând un interviu cu sportiva, fostă la CSA Steaua care acum reprezintă pentru România clubul Rapid București.

Jennifer Dossey plânge când vorbește despre tatăl ei

Întrebată ce ar însemna pentru ea Jocurile Olimpice, Jennifer Dossey a răspuns: „E greu de spus, pentru că trebuie foarte multă muncă. Nu pot spune dacă voi ajunge sau nu voi ajunge, dar pot să sper și să mă antrenez, fără să mă gândesc prea mult acolo. Olimpiada ar fi un vis de-al meu, pentru că tata a ajuns acolo și a reușit să ia locul 3 (la Barcelona, în 1992, cu reprezentativa Ghanei – n.r.)”.

Referitor la România, tânăra performeră a precizat: „Este locul în care m-am născut și am crescut. Este cea mai mare parte din mine. Multe persoane care mă văd la concursuri nu cred că sunt româncă, dar sunt foarte mândră să spun că sunt. Este țara la care mă voi întoarce tot timpul și pe care o voi reprezenta totdeauna”.

Jennifer Dossey plânge când vorbește despre tatăl ei

Jennifer Dossey a mărturisit că cea mai frumoasă amintire pe care o are cu tatăl ei este „de când eram pe stadion, la Brașov, la antrenament. E ceva nostalgic”.

Referitor la Ibrahim Dossey, ea a spus: „Din câte îmi amintesc, pentru că eram foarte mică, și ce am auzit de la ceilalți oameni, era un om foarte bun. Era un om dedicat sportului, așa cum sunt și eu. Era luptător și poate avea și el foarte multe visuri pe care și-ar fi dorit să le împlinească. Cred că ar fi mândru de mine. Mi-ar spune să lupt și să nu renunț niciodată, chiar dacă sunt momente în care e mai greu. Presupun că este tot timpul cu mine pe pistă și în gânduri. În momentul în care am luat locul 6 la Ierusalim (la Campionatele Europene U20 de anul trecut – n.r.), înainte de săritură m-am rugat și am spus cumva: «Ajută-mă, tata!» (plânge când vorbește – n.r.). M-a ajutat”.

Întreg interviul cu Jennifer Dossey îl puteți citi AICI.