Ion Țiriac menține Bucureștiul în circuitul WTA
Capitala României va găzdui din nou un turneu de tenis de nivelul WTA, care va fi organizat de Fundaţia Ţiriac, în perioada 10-18 septembrie 2022, la Centrul Naţional de Tenis (Bulevardul Pierre de Coubertin, numărul 11).
Turneul WTA 125 de la Bucureşti va avea un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare şi un tablou de dublu cu 8 echipe. Competiţia oferă premii totale în valoare de 115.000 USD şi 160 de puncte în clasamentul WTA pentru campioană. Costurile totale ale turneului se ridică la peste 300.000 de euro. Meciurile de calificări pentru tabloul de simplu se vor desfăşura în zilele de 10 şi 11 septembrie, urmând ca meciurile de pe tabloul principal să înceapă în data de 12 septembrie. Semifinalele şi finala se vor desfăşura pe 17, respectiv 18 septembrie.
Biletele vor fi puse în vânzare de către Federaţia Română de Tenis la sfârşitul lunii august. Ţiriac Foundation Trophy este primul turneu WTA de tenis organizat în Bucureşti în ultimii trei ani. Directorul acestui turneu este Cosmin Hodor.
„Organizarea acestui turneu reprezintă suma eforturilor depuse pentru a păstra Bucureştiul pe harta internaţională a turneelor de tenis. Scopul Fundaţiei Ţiriac este de a încuraja practicarea sportului în rândul tinerilor, iar organizarea acestei competiţii vine să completeze misiunea Fundaţiei. Iată că după o pauză de trei ani, iniţiativa Fundaţiei Ţiriac face ca Bucureştiul să fie, din nou, gazda unei dispute sportive de talie mondială în sportul alb. Cu siguranţă voi face tot posibilul ca acest turneu să aibă continuitate, pentru că oferă bază şi încredere tenisului românesc”, a declarat Ion Ţiriac.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.