Ion Ţiriac, DESPRE antrenorul Simonei Halep!!!…
Fostul tenisman născut în Braşov a comentat cu privire la Simona Halep, nr. 1 WTA, şi la încheierea colaborării cu antrenorul australian Darren Cahill.
„După părerea mea, Simona Halep are un antrenor în capul ei. Tenisul e un sport mult mai complicat decât credeţi voi. Antrenorul e un fel de contabil, dar în cartea mea de adrese, antrenorul e altceva. Antrenorul e ăla care stă 5-6 ore pe zi cu tine. Iar Halep e puţin diferită. Are prea mult talent, a fost învăţată aşa, că antrenorul poate să îi spună ce vrea, iar ea joacă, în general, cum ştie. Și văd că ştie bine, că e numărul 1 în lume. Terenul de tenis nu e ca sala de handbal, unde ai time-out, alte treburi sau mai urlă unul indicații. Acolo eşti singur. Şi singur trebuie să fii”, a declarat Ion Țiriac pentru TV Telekom Sport.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.