Învingător SURPRIZĂ în proba de sărituri de la trambulina mare din cadrul Mondialelor de schi nordic!!!
Grație a două salturi de 131.5 și 135.5 metri, Markus Eisenbichler (foto) a devenit campion mondial la sărituri cu schiurile în cadrul competiției organizate la Seefeld. Este primul titlu mondial la individual al germanului, care acum doi ani, la Lahti, cucerise „aurul” în proba de echipe mixte. Cu un total de 279.4 puncte, Eisenbichler l-a devansat pe conaționalul său Karl Geiger (267.3 p), pe locul 3 clasându-se elvețianul Killian Peier.
Interesant, favoriții n-au „prins” podiumul. Japonezul Ryoyu Kobayashi, liderul Cupei Mondiale, s-a situat pe locul 4 (262 p), în fața polonezului Kamil Stoch (259.4 p).
Proba masculină de skiatlon s-a decis la fotofiniș. Câștig de cauză a avut norvegianul Sjur Roethe, care la 30 de ani a obținut primul său titlu mondial la individual. Pe a doua poziție a încheiat rusul Alexander Bolshunov, în timp ce „bronzul” i-a revenit unui alt norvegian, Martin Johnsrud Sundby.
Brașoveanul Paul Pepene a terminat proba pe locul 40, la 5.35.9 minute în spatele învingătorului.
De remarcat că „vikingul” Johannes Klaebo, liderul Cupei Mondiale și câștigător al sprintului de la Seefeld, a sosit abia al 30-lea (+4.35.3 minute).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.