Înotătorii de la CSM Brașov au cucerit o salbă de medalii
În perioada 2-5 decembrie, la Hunedoara, au avut loc Campionatele Naționale de înot în bazin scurt pentru seniori și juniori, sportivii de la CSM Brașov obținând 32 de medalii, dintre care opt de aur. Cele mai multe titluri naționale i-au revenit lui Alexandru Coci, în probele de 50 m și 100 m fluture, 100 m spate și 100 m mixt. Vlad Caciuc a fost cel mai bun la 50 m spate, iar Roxana Samoilă a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la 50 m bras. În fine, alte două medalii de aur au fost cucerite de ștafetele masculine, 4 x 50 m mixt și 4 x 50 m liber.
În altă ordine de idei, directorul CSM Brașov, Mihaela Dascălu, a anunțat că cel mai valoros sportiv al clubului în anul 2010 va fi desemnat halterofilul Adrian Ghișoiu, restul clasamentului nefiind încă definitivat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.