Sport

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Sportivii de la Corona Braşov convocaţi pentru trialul de la Cârţa

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Braşovul va organiza pentru a doua oară o ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. După cea din 2013, oraşul de la poalele Tâmpei va fi gazda ediţiei din 2017 a FOTE, iar din program nu va lipsi hocheiul pe gheaţă, regina întrecerilor.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Pe lângă competiţia clasică de hochei pe gheaţă, vor avea loc şi turnee de hochei 3×3, care se vor desfăşura la Sf. Gheorghe.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Kovacs Laszlo şi Petres Magor Tivadar sunt antrenorii echipei României, coordonator tehnic fiind numit Marius Gliga.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a anunţat că în perioada 15-19 august va avea loc la Cârţa un stagiu de selecție și pregătire, sportivii urmând să aibă parte de antrenamente și teste, atât pe gheață, cât și pe uscat.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. 105 sportivi de la 15 cluburi din ţară şi din străinătate vor participa la acest trial, 50 dintre aceştia urmând să fie selectaţi pentru lotul lărgit care va continua pregătirea pentru FOTE 2027.

Începe selecţia pentru FOTE 2027. Sportivii convocaţi pentru trialul de la Cârţa:

Începe selecţia pentru FOTE 2027.

Mihai Horia Ștefan (ACS Olimpia Ploiești/Red Hawks), Popescu Luca Răzvan (ACS Olimpia Ploiești/Red Hawks);

Georgescu Petru (Huskey Kessel, Germania);

Simionescu Sebastian (CSS Triumf București), Nedelcu Eric (CSS Triumf București), Stoian Radu (CSS Triumf București), Stefanache Sasha Andrei ( CSS Triumf București);

Biró András (ACS Felcsík SK), Moldován Horvát Kund (ACS Felcsík SK), Lukács Ádám (ACS Felcsík SK), Sándor Zalán (ACS Felcsík SK), Antal Csanád (ACS Felcsík SK), Balázs Bécsi Tamás (ACS Felcsík SK), Balázs Bécsi Hunor (ACS Felcsík SK), Barabás Előd (ACS Felcsík SK), Bogyán Patrik Nimród (ACS Felcsík SK), Lukács Csongor (ACS Felcsík SK), Nagy Ádám (ACS Felcsík SK), Simon Balázs (ACS Felcsík SK), Albert László (ACS Felcsík SK), Berszán Dávid (ACS Felcsík SK), Bodó Árpád (ACS Felcsík SK), Kerekes Dávid (ACS Felcsík SK), Máté Apor (ACS Felcsík SK), Péter Benedek (ACS Felcsík SK), Vizi Máté (ACS Felcsík SK), Vizi Nimród ( ACS Felcsík SK), Császár Magor (ACS Felcsík SK);

Molnár Magor (Fehérvár Hockey Academy), András Hunor (Fehérvár Hockey Academy);

László Mátyás Ferenc (CSS Miercurea Ciuc), Erőss Konrád (CSS Miercurea Ciuc), Boldizsár Kevin Mădăldalin (CSS Miercurea Ciuc), Gegesi Balázs (CSS Miercurea Ciuc), Kassay Magor (CSS Miercurea Ciuc), Szép Zsigmond (CSS Miercurea Ciuc);

Moise Rareș (CSM Corona Brașov), Lăzărescu Flavius (CSM Corona Brașov), Mărgineanu Albert (CSM Corona Brașov), Candrea Tudor (CSM Corona Brașov), Papp Zoltán (CSM Corona Brașov), Cheșcă Octavian (CSM Corona Brașov), Dan Alexandru (CSM Corona Brașov), Islik Olivér (CSM Corona Brașov), Ștefanovici Eduard (CSM Corona Brașov), Bălteanu Sebastian (CSM Corona Brașov), Diaconescu Tudor (CSM Corona Brașov), Korodi Ferenc (CSM Corona Brașov), Costieanu David (CSM Corona Brașov);

Pál Magor Tamás (ACS Királypingvinek), Pál Dávid Levente (ACS Királypingvinek), Milik Alexander (ACS Királypingvinek), Örsi Zalán (ACS Királypingvinek), Vasile Gergő (ACS Királypingvinek), Barabás Zsolt (ACS Királypingvinek), Geréb Csanád (ACS Királypingvinek), Hegyi Csanád (ACS Királypingvinek), Dancs Benedek (ACS Királypingvinek), Albert Vajk Álmos (ACS Királypingvinek), Hajdú Kovács Péter (ACS Királypingvinek), Timár Hunor István (ACS Királypingvinek);

Kádár Tamás (ACSH Bikák), Sánta Norbert (ACSH Bikák), Vizi Antal (ACSH Bikák), Veres Aba Márk (ACSH Bikák), Szőcs Mátyás (ACSH Bikák), Kicsid Ádám (ACSH Bikák), Kovács Előd (ACSH Bikák), Kozma László (ACSH Bikák), Nagy Tihamér Balázs (ACSH Bikák), Vikol Ákos (ACSH Bikák), Szentgyörgyi Péter (ACSH Bikák), Bán Hunor (ACSH Bikák);

Bartis Bence Béla (CSS Gheorgheni), Vad Rancz Bence (CSS Gheorgheni), Kolumbán Mátyás (CSS Gheorgheni), Emanuele Noel Lauria (CSS Gheorgheni), Portik Szabó Nándor (CSS Gheorgheni), Székely István (CSS Gheorgheni), Molnár Szabolcs (CSS Gheorgheni), Vaszi Péter (CSS Gheorgheni), Farkas Áron (CSS Gheorgheni), Tamás István (CSS Gheorgheni);

Cantacuzu Sebastian Matei (Stejarii Country Club), Constantinescu Andrei Ștefan (Stejarii Country Club), Hanafi Dinu Nicolae Yonas (Stejarii Country Club), Neacșu Mark (Stejarii Country Club), Negura Cezar Alexandru (Stejarii Country Club), Petrescu Erik Andrei (Stejarii Country Club), Udrea Sebastian Nicolae (Stejarii Country Club), Sobek Vlad Andrei ( Stejarii Country Club);

Varga Andor (CSS Miercurea Ciuc), Varga Hunor (CSS Miercurea Ciuc), Gabor Bence (CSS Miercurea Ciuc);

Molnár Tamás Bence (CSM Târgu Mureș);

Freciu Matei Eric (H.C. Ajoe Academy Porrentruy, Elveția);

Porojan Alexandru (CSM Dunarea Galați), Pohrib Eduard (CSM Dunarea Galați), Leu Eduard (CSM Dunarea Galați), Condrici Stefan (CSM Dunarea Galați), Cazangiu Vlad (CSM Dunarea Galați), Cuzmin Fabian (CSM Dunarea Galați).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button