Încă UN BRAȘOVEAN vrea să fie vicepreședinte al FRH!!!
După ce Mariana Târcă a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Federației Române de Hanfbal (FRH), pentru sectorul feminin, susținând-o pe Narcisa Lecușanu pentru postul de președinte, iată că un alt brașovean a intrat în cursa electorală în vederea alegerilor din 14 februarie.
Este vorba de fostul apreciat portar Ionuț Rudi Stănescu, în prezent el fiind președintele grupării HC Dobrogea Sud Constanța, care va candida pentru funcția de vicepreședinte al FRH destinată sectorului masculin.
Ionuț Rudi Stănescu a intrat în echipa care-l susține pe Alexandru Dedu pentru președinția FRH, fiind coleg cu Steluța Luca, desemnată pentru postul de vicepreședinte alocat sectorului feminin.
„Dacă vă întrebaţi cu ce vin în această echipă care şi-a dovedit deja competenţa, acesta este răspunsul: cu responsabilitatea şi seriozitatea pe care am arătat-o şi pe teren. Dacă pot să ajut, de ce să nu o fac? Aşa cum în poartă am apărat de atâtea ori tricolorul, vă promit că la fel voi face şi din această nouă poziţie, care, recunosc, reprezintă o mare provocare”, a postat Rudi Stănescu, printre altele, pe pagina sa de Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.