Înainte de J.O. Eveniment Eurosport la Brașov – Zoltan Kelemen a făcut o demonstrație pe gheață

În organizarea postului TV Eurosport, ca un preambul la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, la Complexul „Olimpia”, patinatorul Zoltan Kelemen, locul 19 la recent încheiatele Campionate Europene de la Tallin, și-a prezentat ieri programul scurt pregătit pentru evenimentul din Canada. El a fost atent supravegheat de antrenorul Cornel Gheorghe. La acțiune a fost prezent și brașoveanul Vlad Ionescu, pregătit de Manuela Cristudor la Sport Club Municipal, campion național de juniori la patinaj artistic. Astăzi, „caravana” Eurosport se va afla la Râșnov, urmând să surprindă o ședință de pregătire a biatlonistei Eva Tofalvi (coordonată de tehnicianul Marton Simon), sportiva din România cu cele mai mari șanse la o clasare olimpică în top 10. (M.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



