Sport

Iker Casillas, decisiv în succesul spaniolilor

  • logomytex.png
 

Campioana Europei, Spania, a ajuns, în premieră, în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal, după ce a eliminat cu 1-0 Naționala Paraguayului, la finalul unei dispute în care ibericii au depus un efort considerabil. Valdez a modificat primul tabela, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Jocul a explodat după pauză, când cei doi portari s-au făcut remarcați la loviturile de pedeapsă. Astfel, sud-americanii au primit un penalty după ce Cardozo a fost faultat în careu de Pique, tot el executând lovitura de la 11 metri, însă Casillas a fost la post. La faza următoare a fost rândul lui Villa să fie faultat de Alcaraz, iar „centralul” Carlos Batres a indicat încă o dată punctul cu var. Xabi Alonso a executat și a marcat, însă arbitrul a decis repetarea loviturii de la 11 metri, șutul lui Alonso fiind de această dată respins de Justo Villar. Duelul părea că se îndreptă spre prelungiri, când Villa a făcut din nou diferența, înscriind după ce balonul a lovit ambele bare. Oponenții puteau egala prin Barrios și Santa Cruz, însă Casillas a intervenit salvator de fiecare dată.
„Nu am jucat bine, în special pentru că nu am avut destul controlul balonului. Ne-am creat ocazii, dar nu le-am putut concretiza. Suntem între cele mai bune patru echipe din lume, iar adversarul nostru următor va fi Germania. În acest moment, nemții sunt cei mai buni”, a recunoscut Vicente del Bosque, tehnicianul spaniolilor.
„Am dat totul, am avut oportunități, dar, din păcate, Spania a înscris, nu Paraguayul. Nu am avut norocul de partea noastră”, a apreciat și antrenorul Gerardo Martino.
Acesta i-a trimis în teren pe: Villar – D. Veron, P. Da Silva, Alcaraz, Morel – Santana, Caceres (min. 84 Barrios), Barreto (min. 64 Vera), Riveros – N. Valdez (min. 72 Santa Cruz), Cardozo. Campionii Europei au jucat cu: Casillas – S. Ramos, Puyol (min. 84 Marchena), Pique, Capdevila – Busquets – Iniesta, Xavi, Xabi Alonso (min. 75 Pedro) – D. Villa, Torres (min. 56 Fabregas).

Villa e golgheter
David Villa este golgheterul Cupei Mondiale, reușita din sferturile de finală, fiind cea de-a 5-a la întrecerea sud-africană. Argentinianul Gonzalo Higuain, olandezul Wesley Sneijder, germanii Miroslav Klose și Thomas Müller și slovacul Robert Vittek au câte patru goluri, însă Higuain și Vittek au părăsit deja competiția.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google