Sport

Handbalistele de la Corona, obligate să învingă la Rm. Vâlcea

 

După succesul reușit la mijlocul săptămânii, 25-15, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, cu HCM Roman, handbalistele de la Corona au rămas la cinci puncte în spatele formației CSM București și păstrează șanse de a termina sezonul regulat pe poziția a doua a ierarhiei. Pentru ca acest lucru să se întâmple, brașovencele trebuie să câștige toate cele șapte partide pe care le mai au de jucat în sezonul regulat, inclusiv cel de la finalul săptămânii viitoare, cu echipa din Capitală. Totodată, echipa de la poalele Tâmpei stă și la mâna rezultatului din meciul CSM București – HCM Baia Mare, unde campioana trebuie să câștige. 

Duminică, de la ora 11.00, în etapa a 20-a a Ligii Naționale la handbal feminin, Corona Brașov se va duela cu HCM Rm. Vâlcea, formație aflată în partea a doua a ierarhiei, care luptă pentru a prinde ultimul loc ce duce în play-off. Vâlcencele sunt acum pe poziția a noua, cu 23 de puncte, la doar o lungime în spatele celor de la CSM Ploiești. 

„Suntem obligați să câștigăm la Rm. Vâlcea pentru a rămâne în lupta pentru poziția a doua a clasamentului. Nu va fi ușor, suntem conștienți de acest lucru și va trebui să avem o evoluție solidă pentru a ne impune în această deplasare. Întâlnim o echipă care are un antrenor valoros, iar în lot sunt handbaliste care au făcut performanță în handbalul românesc. Cu siguranță, gazdele vor da o replică puternică și trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a le bloca. E bine că am câștigat la scor confruntarea cu HCM Roman, acea victorie ne oferă un moral bun înainte de confruntarea de duminică”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea, care a precizat că Laura Chiper este incertă din cauza unei accidentări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google