GREVĂ GENERALĂ în sportul românesc?!… Salarii, diurne și condiții sub limita normalului!!!
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a informat că astăzi, între orele 10.00 și 12.00, va avea loc un protest în fața Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), la care sunt așteptate să participe circa 400 de persoane. Ulterior, cei prezenți vor pleca într-un marș spre Guvern, în speranța (iluzorie – n.r.) că revendicările lor vor fi rezolvate.
Sindicaliștii invocă lipsa de personal, supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi, cumulul de funcţii dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii.
„MTS este imun la orice propunere de corectare a situaţiei salariaţilor şi respinge dialogul constructiv; puţinele întâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă. 70% dintre salariaţi au venituri de 1.300 de lei net, fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii. Funcţiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor – antrenor) sunt încadrate incorect şi neunitar. Marea majoritate a salariilor este aproape de minimul brut pe economie”, s-a precizat într-un comunicat al SNST.
Membrii SNST susțin că nu li se acordă sporul sau gradația de vechime; prin urmare, angajați de un an pot avea un salariu mai mare decât cei cu 35 de ani vechime, generând inechitate. Totodată, nu sunt plătite zilele de muncă de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici munca suplimentară.
Ministrul Ioana Bran (foto) pare că nu controlează ceea ce se întâmplă în subordinea sa, fiind depășită de evenimente. De exemplu, întrebată cum se poate hrăni un sportiv de mare performanță dintr-o diurnă de… 25 de lei pe zi, respectiva a răspuns după câteva secunde de gândire, potrivit Mediafax: „Poate că nu reuşeşti de aceşti 25 de lei să îţi iei cea mai bună hrană. Un oficial al statului român, când pleacă în delegaţie, primeşte 17 lei diurnă. Un sportiv este îndrumat de un medic, un nutriţionist pentru a-şi face mesele în aşa fel încât să aibă ce îi trebuie şi organismul să nu aibă lispuri. Eu nu spun că situaţia e uşoară, ci că sportivii au nevoie de o dietă, în funcţie de ce spune medicul. Din ce ştiu, ei trebuie să se păstreze la o anumită greutate, nu au voie să oscileze. Pentru că altfel riscă să dezechilibreze puţin şi modul cum s-a obişnuit pe partea de antrenament”.
Privitor la declaraţia spadasinei Anei Maria Brânză – vicecampioană mondială, care a spus că în locul florilor, primite de la tot felul de notabilități la sosirea în țară, şi-ar dori un medic şi un preparator fizic pentru a o putea însoţi la competiţii, Ioana Bran a relatat că… MTS are un contract de finanţare cu Federaţia Română de Scrimă: „Nu e nici o problemă din acest punct de vedere, colaborăm foarte bine, aş putea să spun”.
Ajunși la limita răbdării, angajații MTS au anunțat că în data de 8 august intră în grevă generală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.