Generalul armatei moarte (II)

Pentru mine, rămâne, totuși, după atâția ani și după atâtea cazuri întâlnite, o mare nedumerire: cum, Doamne, iartă-mă, e posibil ca unii să fie plătiți cu sume astronomice, privite dinspre muritorul de rând, fie pentru a tăia frunze la câini, fie pentru a face lucrurile cât mai rău cu putință, fie pentru a strica rânduiala, fie pentru a se afla și ei în treabă, fie pentru că, pur și simplu, sunt proști, agramați, indolenți, aroganți? Pentru de-astea, în mod normal, trebuie să fie pedepsiți, nu premiați!

Iată-l, de pildă, pe acest pensionar țâfnos și cam certat cu limba română pe nume Anghel Iordănescu. De când e selecționer, după 10 ani de absență din fotbal (deh, s-a făcut și el politician…), umflă lunar 10.000 de euro, că are sau n-are treabă, că se plimbă în parc, își face siesta ori joacă table. Iar unii ziariști din București, care mai reușesc să afle câte ceva din fortăreața numită Federația Română de Fotbal, afirmă că de când Naționala a părăsit România, să se „pregătească” pentru Euro și să participe așa cum a făcut-o, Iordănescu a încasat un „supliment” la salariu de … 1.000 de euro pe zi! Șeful său, neplăcutul Burleanu, a fost mai „modest”: și-a alocat „doar” 500 de euro pe zi, diurnă, care se adaugă la salariu și la prima aceea de calificare, de peste 90.000 de euro, că, deh, a luptat și el, și-a dat viața… Păi, la banii ăștia încasați pe de-a moaca, își permite să ne rânjească în față cu toți dinții! Ce-au făcut selecționerul și gașca de la Federație (da, și „consilierii” ăia plătiți cu 20.000 de lei lunar) pentru a merita acești bani? Și-au bătut joc, și-au etalat tupeul și nepriceperea, au făcut campanie de PR (și aia vai mama ei) pentru șeful lor zâmbitor și, cu toții, au patronat un fotbal pe care, ca și cei dinaintea lor, îl tot împing  în groapă. 

Purtătorii de tricouri din lot au încasat și ei din gros, firește, că de-aia au fost atât de relaxați, de limfatici, de nepăsători pe teren. De altfel, cei mai mulți dintre ei au dat puternica impresie că s-au născut obosiți, că pentru ei meciurile de la Euro nu-s decât niște corvezi, niște chestii dezagreabile pe care sunt siliți să le bifeze înainte de-a pleca la plajă, la grătar, în cluburi sau la pițipoance. Sunt, firește, subiectiv, dar n-am văzut la nici unul dintre purtătorii tricoului Naționalei plăcerea de a juca fotbal, bucuria de a face efort în comun, orgoliul de a reprezenta țara. Am văzut, în schimb, cu asupră de măsură, chinul de a mima fotbalul.  Am văzut o echipă națională fără vreo idee de joc, incapabilă să lege 3-4 pase în jumătatea adversă, temătoare deseori. Am văzut niște purtători de tricouri abulici, care nu știu să scoată un adversar din joc prin dribling, care pierd aproape fiecare duel 1-1, indiferent de adversar, care greșesc cu nonșalanță pase simple, de 4-5 metri, iar atunci când le mai nimeresc, nu sunt în stare să facă un stop fără să sară mingea din ei la 3 metri. Fostul internațional Dănuț Lupu a rezumat net: „Avem o Națională cu jucători care nu știu să joace fotbal”.

(va urma) 

citește și