Sport

Generalul armatei moarte (I)

 

Titlul de mai sus este al unui roman scris de un abanez,  Ismail Kadare, și, pentru ca ironia să fie maximă, se aplică acum unor români, după eșecul de la Campionatul European de Fotbal.

Generalul este, firește, Anghel Iordănescu, iar armata moartă dimprejurul său e formată nu doar din lotul jalnicei Naționale, ci și din cei care, într-o formă sau alta, au de-a face cu acest circ ieftin (dar din care destui scot bani buni), penibil, jenant numit cu emfază „fotbal românesc”. De fapt, armata moartă e chiar acest „fotbal românesc”, deși gașca de la federație se încăpățânează să-l proptească la geam și să susțină că respiră.

Acum, principala ocupație a generalului și-a armatei sale este să-și confecționeze noi alibiuri (după fotbalul la alibi pe care Naționala l-a etalat în Franța) pe care să ni le livreze fie cu tupeu, fie cu falsă smerenie, fie cu o jignitoare candoare. „Chiar nu ne reproșăm nimic”, „ îmi asum faza de la gol, dar așa e în fotbal”, „a fost o seară neagră”, „a fost o performanță că am ajuns aici”, „cred că ne-am dorit prea mult victoria” (asta, probabil ca variație la obosită zicere fotbalistică „ei și-au dorit mai mult victoria, de-aia am pierdut noi”),  „intrăm în perioada de analiză”… cam astea au fost declarațiile de după meciul cu Albania ale celor din și dimprejurul Naționalei, indiferent cum s-au numit: Iordănescu, Tătărușanu, Săpunaru, Stanciu,Burleanu ș.a.m.d.

Să le luăm pe rând. Mai întâi, nu-i nici o performanță să ajungi printre cele 24 de echipe calificate la turneul final al Euro, din 53 de echipe participante la preliminarii (incluzând aici Gibraltarul, San Marino, Andorra, Malta, Liechtenstein, Luxemburg, Insulele Faeroe ș.a.). După cum nu-i o performanță să te califici în modul în care s-a calificat Naționala României. Să zicem doar că e ceva banal.  Iar pentru această banalitate, oficialii FRF și-au împărțit prime de 650.000 de euro, bani din care președintele Federației, neplăcutul Burleanu, și-a tras vreo 90.000 de euro („eu, ca președinte de federației, voi lua cel mai mult, 50% din prima luată de jucători”). Or, ce-a făcut, concret, individul pentru a merita acest purcoi de bani? A fost foarte activ în a-și promova imaginea pe rețele de socializare și în media aservită? A fost campion la vorbe goale?  A reușit „performanța” de a-l pune moț la națională, după 10 ani de absență din fotbal,  pe prietenul lui Gabi Oprea și de-a da afară staff-ul medical chiar înainte de turneul final?

(Va urma)  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare