GÂNDURI MARI. Aflat pe locul 9 în clasamentul general al Formulei 2, Mihai Marinescu „atacă” podiumul la Zolder

După un an bun în World Series by Renault, în care la toate cursele unde a putut participa a intrat în top 15, pilotul brașovean Mihai Marinescu a făcut acum pasul spre Formula 2.
„Este o mașină cu totul diferită față de cea pe care am pilotat-o anul trecut, dar am reușit să mă acomodez repede. Cred că monopostul din World Series by Renault este mai dificil de manevrat”, a opinat Mihai Marinescu.
În primele șase runde ale acestui an, sportivul „tricolor” a acumulat 20 de puncte, situându-se pe locul 9 în clasamentul general al Formulei 2, dar a menționat că nu este mulțumit: „Din șase curse, în trei nu am putut puncta. Nu sunt satisfăcut, locul 1 este mult în față. Știu că am destui adversari de valoare, dar simt că mă pot duela cu ei. Din păcate, am avut și probleme cu monopostul. După a doua cursă de la Monza, toată lumea a spus că Marinescu iar nu a fost în stare să plece de pe grilă. Chiar și cei de la boxe m-au luat la rost, dar în final și-au dat seama că nu am greșit. Asta este, mașinile nu sunt fiabile, mai «crapă». Am parte de un mecanic bun, care în sezonul trecut a lucrat la McLaren Mercedes, cu Heikki Kovalainen. Sunt sigur că cei din staff nu vor să-mi facă rău. Și ei au rămas surprinși de ce s-a întâmplat, au căutat cauzele, dar nu găsesc unde este problema”.
Între 18 și 20 iunie, brașoveanul va participa la etapele de la Zolder, unde are planuri mari: „La începutul sezonului, mi-am propus să termin între primii cinci la general și acest obiectiv nu îl voi schimba. Urmează două runde extrem de importante, pe un circuit de casă pentru mine. Trebuie să adun multe puncte și îmi doresc să urc pe podium. Până acum am arătat că sunt rapid, că pot «scoate» cei mai buni timpi, dar am nevoie și de un rezultat mare. Dacă nici în Belgia nu voi reuși ceva important, probabil că sponsorii nu vor mai veni lângă mine și va trebui să mă opresc. Sper că experiența adunată pe acest circuit mă va ajuta. Este crucial să urc pe podium la Zolder”.
Formula 1 rămâne un vis
Ajuns la un pas de elita sporturilor cu motor, Formula 1, Mihai Marinescu e conștient că anul acesta este unul decisiv pentru el: „Știu că toți cei din F-1 sunt cu ochii pe aceste curse și că din această competiție pot selecta piloții de valoare. Ar putea fi un sezon decisiv pentru mine. Dacă voi reuși rezultate bune, aș putea avea continuitate. Despre Formula 1 nu pot spune multe, nu am nici o garanție că voi ajunge acolo. Suntem mulți copii care visăm la unul din cele 20 de locuri din competiția supremă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




