Sport

Gabi Tamaș ARATĂ MAI BINE decât în urmă cu 4 ani și jumătate! CINE a spus asta?!… VETERANII, din nou la putere

 
În martie 2020, la Reykjavik, echipa națională de fotbal a României susține un (prim) meci de baraj de calificare la Euro 2020, contra Islandei.
 
Noul selecționer al „tricolorilor” noștri, Mirel Rădoi, se bazează pe veterani în această partidă extrem de importantă, conștient fiind că experiența din teren poate face diferența.
 
Despre fundașul central brașovean Gabi Tamaș, în mare formă la Astra Giurgiu în acest final de an, Rădoi a spus la Digi Sport: „L-am antrenat la Steaua (FCSB) și acum arată mai bine decât acum patru ani și jumătate. Este într-o formă foarte bună, are un nivel foarte bun de două luni și jumătate. Nu am nimic cu el. Dacă se va integra la Națională, atunci foarte bine. Dacă sunt jucători care evoluează meci de meci, de ce nu?”.
 
Mirel Rădoi îi mai monitorizează pe Cristi Săpunaru, cu un randament foarte bun la Denizlispor, în Turcia, pe Paul Papp, apreciat la Sivasspor, tot în Süper Lig, sperând ca și Mihai Pintilii (FCSB) să revină la o formă optimă.
 
„Săpunaru nu este capitol încheiat. Voi încerca să-l întorc”, a spus Rădoi, știut fiind că „Săpun” și-a anunțat retragerea de la prima reprezentativă a României în urma unui conflict avut cu Cosmin Contra, fostul selecționer.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare