Sport

Formula 1 a poposit în Australia

  • article_251313_1.jpg
 

Campionatul Mondial de Formula 1 continuă în week-end cu etapa a doua, Marele Premiu al Australiei, care anunță o luptă strânsă între Ferrari, McLaren, Mercedes și Red Bull.

De altfel, Fernando Alonso, câștigătorul primei runde, a susținut referitor la întrecerea de pe Circuitul „Albert Park” din Melbourne: „«Dubla» lui Ferrari de la Sakhir ne-a dat încredere. A fost un rezultat care a răsplătit munca grea depusă de întreaga echipă pe timpul pauzei de iarnă. Chiar și așa, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne păstrăm calmul și să rămânem concentrați. Sunt patru echipe care se luptă pentru victorie la Melbourne și opt piloți cu șanse reale la primul loc, iar noi trebuie să rulăm la potențial maxim pentru a rămâne în fruntea tuturor. Îmi place acest circuit, este unul tehnic, dar nu ușor”.
Și campionul en-titre, Jenson Button (McLaren), abia așteaptă cursa, mai ales că are amintiri plăcute legate de Australia: „«Albert Park» a fost «introducerea» mea în Formula 1. Anul trecut am avut pole-position și victorie, acestea reprezentând cele mai emoționante momente din cariera mea. Cred că circuitul se potrivește mașinilor noastre. Am învățat o lecție utilă despre MP4-25 în prima cursă și întreaga echipă va încerca să o pună în practică la finele săptămânii”.
„Australia a fost întotdeauna unul din momentele de vârf ale calendarului competițional și acest lucru nu s-a schimbat pentru mine în toți anii în care am concurat. Aproape tot timpul am văzut curse interesante la Melbourne. Sunt mulțumit de cum am început sezonul, iar locul șase este unul bun, ținând cont de câte ori am mai condus un monopost de Formula 1 de când m-am retras”, a afirmat, la rândul său, Michael Schumacher (Mercedes GP).
Circuitul de la Melbourne măsoară 5.303 km, piloții având de efectuat 58 de tururi. Cei mai buni timpi la antrenamentele libere de ieri le-au avut Robert Kubica, respectiv Lewis Hamilton.
    (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google