Sport

Ferencz Bajko va antrena Colţea 1920 Braşov în Liga 4

Ferencz Bajko va fi antrenorul echipei Colţea 1920 Braşov în sezonul viitor al Ligii 4 Braşov.

„Vin cu bucurie și entuziasm la Colțea și mă bucur că putem colabora. Consider că există un potențial foarte mare pentru acești copii. Îmi doresc să formez un grup unit, să dezvoltăm jucători tineri și să le oferim încrederea că pot ajunge departe în fotbal. Este un proiect care mă motivează și în care cred cu tărie. Noi, antrenorii, contăm într-o măsură destul de mare pentru acești copii, însă trebuie să știe că, cel mai mult, trebuie să muncească ei la antrenamente. Noi suntem aici să îi sprijinim atât din punct de vedere al dezvoltării fizice, cât și educaționale. Sunt convins că vom avea rezultate foarte bune, mai ales că avem niște condiții excelente”, a declarat Ferencz Bajko.

Colţea 1920 Braşov a promovat în Liga 4 după ce a câştigat campionatul Ligii 5 Braşov.

Ferencz Bajko va antrena Colţea 1920 Braşov în Liga 4. „Este omul potrivit”

Ferencz Bajko | MyTex.ro

„Mă bucură faptul că am reușit să aducem la echipa de seniori un antrenor cu experiență în eșaloanele superioare. Acest proiect are obiective clar stabilite și este axat pe dezvoltarea jucătorilor tineri din județul Brașov. Cred că «Fery» este cel mai potrivit om pentru a face acest lucru”, a punctat Liviu Nicolae, coordonatorul tehnic de la CS Colțea 1920 Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button