Federația Română de Gimnastică face un apel la donatori
Federația Română de Gimnastică face un apel la donatori.
Echipa feminină de gimnastică artistică s-a calificat, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la Jocurile Olimpice, şi urmează să meargă la Paris, însă Federaţia de Gimnastică face apel la donatori să ajute lotul: nu mai are bani pentru antrenamente, scrie romania.europalibera.org.
În lotul extins sunt 15 gimnaste, iar pentru olimpiadă vor fi selectate în următoarele săptămâni, doar cinci dintre ele.
Federaţia ar avea nevoie de două milioane de euro până anul viitor, bani care ar asigura în special pregătirea din străinătate a gimnastelor, care în România nu au aparate similare cu cele pe care vor concura la Paris.
Federaţia Română de Gimnastică face un apel la donatori să contribuie cu bani astfel încât pregătirea să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Preşedinta Federaţiei, Carmencita Constantin, spune că instituţia nu are în prezent bani în conturi, iar pregătirea din ultimele două luni s-a făcut cu bani de la sponsori.
FRG nu are încă la dispoziţie bugetul pentru anul viitor şi nu ştie nici măcar câţi bani va primi de la bugetul naţional.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.