Sport

Federaţia italiană de fotbal rămâne fără preşedinte

 

Fotbalul italian nu își revine după şocul eliminării de la Cupa Mondială, iar Federația rămâne fără un președinte ales. Automat, nici naționala nu are selecționer. În cursul zilei de luni trei candidați au încercat să obțină încrederea membrilor cu vot ai Adunării Generale, însă nici unul nu a reușit asta. După patru tururi de scrutin, Cosimo Sibilia, președintele Ligii Amatorilor (LND – Lega Nazionale Dilettanti), Gabriele Gravina președintele eșalonului trei (Lega Pro) și Damiano Tommasi, șeful sindicatului fotbaliștilor, nu au reușit să obțină majoritatea voturilor, după cum scrie Gazzetta dello Sport. În acest moment, Comitetul Olimpic Italian (CONI) va interveni și va numi un președinte interimar, urmând ca acesta să se ocupe de problemele curente și de organizarea unor noi alegeri.
„Poate că în acest punct o intervenție din afară este potrivită și poate că nu e întâmplător că am ratat calificarea la Cupa Mondială”, a spus Tommasi după vot.
CONI ar trebui să anunțe joi numele președintelui interimar al Federației, dar și durata mandatului său. În acest moment nu este clar dacă președintele interimar va fi cel care va numi un nou selecționer al Italiei sau dacă această responsabilitate va trece în seama unui președinte ales.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare