Sport

FC BRAŞOV. Tribunalul va hotărî cine va manageria gruparea „stegară”!!!

S-a cerut şi schimbarea administratorului special Vasile Dochiţa

 

FC Brașov a avut din nou meciuri dure în instanță. La Tribunalul Brașov s-au judecat astăzi două cauze în care clubul de la poalele Tâmpei a fost implicat.

După ce anul trecut a formulat un apel prin care a contestat numirea Top Expert ca administrator judiciar al FC Brașov, la termenul de astăzi de la Tribunalul Brașov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov s-a declarat de acord cu revenirea celor de la Top Expert în această funcție. Reamintim, principalul creditor al FC Brașov, SC ICIM SA, a solicitat să revină lichidator la clubul „stegar”, iar Top Expert a emis o nouă hotărâre prin care s-a propus administrator judiciar, aceasta având nevoie de aprobarea judecătorului sindic. În acest caz, instanța a rămas în pronunțare, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se anunțe un verdict. Există și posibilitatea ca acesta să fie amânat o săptămână.

Apoi, în cazul solicitării celor de la Top Expert de ridicare a dreptului de administrare a clubului, instanța a acordat termen pentru 1 martie. Acum, clubul „galben-negru” este administrat de Vasile Dochița.

Pe această temă, Vasile Dochiţa, administrator special la FC Braşov, ne-a relatat: „În proporţie de 100%, eu vreau binele grupării «stegare». Poate, unii vor să mă schimbe pentru că sunt incomod. Eu nu fac jocurile nimănui”.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button