FC BRAȘOV. Tibi Ghioane, șef la centrul de copii și juniori. Reapar Steagu` Roșu şi Tractorul?!
Fostul internațional Tibi Ghioane va fi șeful centrului de copii și juniori la FC Brașov. Anunțul a fost făcut de managerul general Paul Enache, care a declarat la Sport Total FM: „În urmă cu vreo 12 ani, când am plecat de la club, le-am spus celor care au preluat activitatea unde vor ajunge. Au distrus fotbalul braşovean pentru 20 de ani, au distrus centrele de copii şi juniori. S-a furat echipament, s-a furat şi televizorul de acolo, o debandadă totală. Am luat-o de la zero acum. L-am pus pe Tibi Ghioane şef la Centrul de Copii şi Juniori, pentru că trebuie să reclădim acest proiect. Am avut în curte câţiva jucători tineri, foarte talentaţi, care au plecat în condiţii pe care le vom elucida în scurt timp. Vom înscrie în Liga 4 o echipă, Steagu` Roșu și, sperăm noi, și una Tractorul. Eu cred că sunt destui oameni care vor veni alături de noi și fiecare va avea o contribuție. Sper ca și Consiliul Județean și Primăria să se implice în această activitate”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.