FC BRAȘOV. Supărare, durere, lipsă de șmecherie fotbalistică…
Cei de la FC Brașov au fost extrem de supărați după înfrângerea venită în ultimul minut al meciului de astăzi cu FC Buzău – FC BRAȘOV – FC Buzău, o nebunie de meci!
„Este mare păcat. Îmi pare rău pentru băieți, pentru că au făcut un efort fantastic în repriza a doua. Am reușit să revenim de la 0-3 contra unei echipe foarte bune a campionatului, dar ne-a trădat lipsa de șmecherie fotbalistică, adică să facem un fault tactic, să știm să oprim o acțiune de atac a adversarului… Aceste lucruri pe noi ne pedepsesc. Dăm dovadă de mare nesiguranță defensivă și aici nu este vina doar a fundașilor, ci a întregii echipe. Am riscat, întrucât pentru noi un egal sau o înfrângere în economia campionatului era cam același lucru. La 3-3 chiar am crezut că putem câștiga, însă am pierdut pe o mare naivitate. E dureros atunci când marchezi trei goluri și nu reușești să iei nici un punct”, a declarat antrenorul gazdelor, Călin Moldovan (foto).
Așa cum am punctat în comentariul meciului, portarul Laurențiu Popescu a avut o prestație deosebită, salvându-și echipa în numeroase situații limită. De asemenea, s-a observat că axul central al apărării, cuplul Gherghe – Maric, a fost praf. În plus, nici Tesija, nici El-Azzouzi, n-au părut a fi în apele lor.
Cristi Pustai, antrenorul Buzăului, a punctat la rândul său: „Am condus cu 3-0, apoi a intervenit o relaxare și puteam pleca de la Brașov doar cu un punct. Așa e fotbalul atunci când nu-l tratezi serios. Până la urmă, a ieșit o victorie. Totuși, este o diferență între noi și celelalte echipe din play-out. Pentru noi este greu, pentru că am ratat calificarea în play-off, acesta era un obiectiv al nostru, al vestiarului. Noi marcam câte patru-cinci goluri, aducem lume la stadion, facem spectacol, acum sper doar să câștigăm această grupă de play-out… Obiectivul trasat echipei în vară a fost clasarea între primele 10, acum este aproape atins”.
Pentru FC Brașov urmează un meci extrem de important, în week-end-ul viitor, cu Unirea Constanța, în deplasare, obiectivul fiind consolidarea locului (5) de baraj.
Echipa antrenată de Călin Moldovan are 17 puncte, iar Constanța, situată pe locul 6, a acumulat 12 puncte. Locul 4, care asigură prezența în Liga 2 fără baraj este ocupat de Ripensia Timișoara – 28 p. FC Buzău este lider – 35 p.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.