Sport

FC BRAŞOV, start cu stângul în Liga 2

  • fcvb.jpg
 

FC Braşov a pornit cu un eşec în noul sezon al Ligii 2. La Rm. Vâlcea, echipa antrenată de Dan Alexa a cedat, 0-1, cu CSC Şelimbăr, singurul gol al meciului fiind marcat în startul reprizei a doua de Buzan.

Prima repriză a fost echilibrată, ocaziile de gol fiind puţine. Pentru braşoveni, Angelov a avut şansa să deschidă scorul, dar şutul său nu a fost cadrat. Partea a doua a debutat cu reuşita lui Buzan, care, nemarcat în centrul careului, l-a învins pe Micu. Braşovenii au ripostta şi au căutat egalarea, însă Iorga nu a găsit poarta din 16 metri, iar Chică Roşă a lovit bara.

„Supărător e rezultatul. Din păcate, am ratat situaţii mari şi am primit gol la primul şut pe poartă. În repriza a doua am controlat meciul de la un capăt la celălalt. Sunt supărat pe scor, dar au fost multe momente bune ale echipei noastre. Am avut multe situaţii clare de gol. Cred că până la urmă a fost un joc bun, dar am pierdut trei puncte importante. Trebuie să fim mai concentraţi. Cred că am avut şi două penalty-uri evidente”, a declarat la final antrenorul Dan Alexa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button