Sport

FC BRAȘOV, renaștere cu… forcepsul! Golul lui Chipirliu i-a adus victoria Stelei! Ce a declarat Ilie Stan?!

  • adipopa.png
 

FC Brașov n-a putut-o învinge pe Steaua pe Stadionul „Tineretului”, „roș-albaștrii” impunându-se cu 1-0 prin golul dat de Chipirliu în minutul 56. Echipa gazdă a arătat, parcă, mai închegată în defensivă, însă în atac jocul acesteia este mai mult la întâmplare, fără orizont. Cu 9 puncte, FC Brașov a rămas, deocamdată, pe locul 13 în Liga 2, dar ar mai putea coborî și antrenorul Ilie Stan trăiește, iarăși, periculos, sub spectrul demiterii.

La finalul întâlnirii, Ilie Stan a declarat: „Singura supărare este că am luat gol pe o greșeală multiplă în apărare. Am remarcat dăruirea jucătorilor, mulți fără experiență la nivelul Ligii 2. Cred că meritam un egal în fața Stelei. Ce să facem, mergem mai departe, muncim, este nevoie de timp, am început și pregătirea târziu – se știe cum și când au ieșit actele. Nu mă tem de demitere, proiectul e unul pe 3 ani de zile. Megem din aproape în aproape”.

…………………………………………………………………………………………………

Minutul 90+5. Leonte a cerut un 11 metri, însă arbitrul, neînduplecat, a fluierat finalul confruntării.

Minutul 90+5. Lovitură liberă pentru FC Brașov, de la 18 metri, lateral dreapta, respinsă de Steaua.

Minutul 90+4. Beța a văzut și el cartonașul galben.

Minutul 90+1. Oroian putea mări diferența, dar șutul său a fost blocat.

Minutul 88. „Bombă” Sabău de pe la 20 de metri, a respins Bălbărău.

Minutul 87. A intrat și brașoveanul Enceanu la Steaua, în locul lui Chipirliu.

Minutul 86. Mihăescu a fost avertizat, după ce l-a faultat pe Negrean.

Minutul 83. El-Azzouzi l-a înlocuit pe Roșu, iar Codrea, pe Iurcu, la gazde.

Minutul 79. Incursiune a lui Burlacu, încheiată cu un șut executat de Roșu, blocat.

Minutul 76. Primul cartonaș galben acordat în acest meci: Gherghe, de la FC Brașov. Și Steaua a făcut două schimbări, una dintre ele vizându-l pe Adi Popa.

FC Brașov începe să preseze.

Minutul 73. Mitroi și Negrean au intrat în joc la gazde.

Minutul 71. Sabău a şutat pentru „stegari”, în urma unui corner executat de Roşu, însă Chipirliu a respins. Şi Vlad Mihalcea a avut o semi-ocazie.

Galeria Stelei cântă, iar Ilie Stan e gânditor, pentru că formaţia sa nu reuşeşte să creeze pericol în atac.

Minutul 61. Oroian a intrat în locul lui Donose, cel care a debutat la 18 ani în tricoul „militarilor”.

Acum, braşovenii sunt nevoiţi să atace, în speranţa egalării.

Minutul 56. A marcat Steaua, prin Chipirliu, 1-0! Huiban i-a pasat ideal în faţa porţii.

Steaua a început în forţă mitanul secund.

Minutul 53. Reflex a lui Gârniţă, care a salvat golul la şutul lui Huiban, după ce tot el a degajat greşit.

Minutul 52. Schimbare la FC Braşov, Vlad Mihalcea i-a luat locul lui Horia Popa.

Minutul 50. Adi Popa, dintr-o lovitură liberă, un corner mai scurt – în fapt, a trimis în faţa porţii, însă Dumbravă a salvat situaţia pentru Braşov, respins balonul mingea în corner.

A început partea a doua.

Pauză, scorul este 0-0 după o primă repriză agreabilă.

Minutul 42. Șut puternic, de la distanță, a lui Vasile, peste poarta bucureștenilor.

Minutul 36. Adi Popa a reușit o boltă de pe la 16 metri, după o ieșire bâlbâită a lui Gârniță în careu, dar portarul brașovean a prins până la urmă.

Minutul 34. Călințaru, șut de pe la 10 metri, ca la rugby…

Minutul 33. Adi Popa, șut puțin pe lângă poartă din colțul careului mic.

Minutul 32. Gârniță a respins mingea, in extremis, după o lovitură de cap, bine plasată, dată de Pacionel.

Minutul 30, 0-0.

Minutul 27. Din nou, Roșu a șutat prin surprindere, cu pământul, Bălbărău respingând cu oareșce șansă.

Minutul 25. Același Roșu a șutat de la marginea careului, balonul, atins și de Wallace, a fost reținut de portarul Stelei, fără emoții.

Minutul 23. Lovitură liberă pentru FC Brașov, de la 18 metri. Roșu a executat peste poartă.

Minutul 20. Gazdele nu prea arată forță ofensivă. Jocul e lăsat liber de arbitru, întru disperarea lui Ilie Stan.

Oricum, față de alte meciuri, FC Brașov stă mult mai bine în defensivă, fără greșeli personale până acum.

S-a mai echilibrat disputa.

Minutul 10. Echipa bucureșteană domină. Fără ocazii deosebite până acum.

Steaua a pus stăpânire pe meci.

Arbitrul a fluierat startul partidei.

În peluza dinspre Autogara Codreanu este amplasată galeria Stelei. Cu totul, sunt vreo 800 – 900 de spectatori.

FC Brașov (galben-negru) are următoarea alcătuire: Gârniță – M. Burlacu, Gherghe, Al. Sabău, Dumbravă, Leonte, C. Vasile, H. Popa (cpt.), Iorga, I. Roșu – Iurcu. Pe lista rezervelor fi figurează: Mutu – Vasiu, Sburlea, Lascu, Mitroi, Negrean, Vl. Mihalcea, Codrea, El-Azzouzi. Antrenor: Ilie Stan.

Deși a semnat de o zi, Adrian Popa e titular la CSA Steaua (roșu-albastru). 

Iată echipa „militarilor”: Bălbărău – Călințaru, Walace, Beța, Ad. Ilie, V. Bărbulescu (cpt.), Pacionel, Donose, Ad. Popa, Huiban, Chipirliu. Rezerve sunt: Iancu – Al. Zaharia, Morariu, Mihăescu, Băjenaru, Oroian, Răsdan, Gherghiceanu, Enceanu. Antrenor: Daniel Oprița. 

……………………………………………………………………………………………….

Astăzi, de la ora 17.00, pe Stadionul „Tineretului”, FC Brașov se va confrunta cu CSA Steaua București în runda a 8-a a Ligii 2 la fotbal.

Pentru această partidă, CCA a delegat următoarea brigadă de arbitri: Rareș Vidican – Ioan Corb (ambii din Satu Mare), Răzvan Soponar (Baia Mare). Observatori sunt Cristian Anghelina (Câmpulung Muscel) și Petre Badea (Tulcea).

Oaspeții au anunțat că circa 400 de fani vor veni la Brașov să-și încurajeze favoriții, astfel că forțele de ordine au luat toate măsurile necesare pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare fără probleme.

La FC Brașov, unde a venit în probe un mijlocaș defensiv originar din Gambia, antrenorul Ilie Stan a recunoscut că îl așteaptă un meci greu: „Nouă ne trebuie puncte, iar Steaua vinde după două etape în care nu a câștigat. Ne trebuie timp, avem jucători tineri, care în nu au experiența eșalonului secund”. 

De văzut dacă la CSA Steaua va juca și ex-internaționalul Adrian Popa (foto 2), fost și la FCSB, Reading ori Al-Taawon (Arabia Saudită), care tocmai a semnat cu „militarii”. La prezentare, cel poreclit „Motoreta” a relatat că CSA Steaua merită și trebuie să joace în primul eșalon al fotbalului românesc.

Petrolul Ploiești, cu 18 puncte, este lider în Liga 2, după 7 etape. CSA Steaua ocupă poziția a 5-a, cu 14 puncte, iar FC Brașov este pe locul 13, cu 9 puncte, din 20 de combatante.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button