Sport

FC BRAȘOV. Propunerea unui SUPORTER ADEVĂRAT!!! Fanii sunt invitați să participe la acest proiect!!! Poate se implică și autoritățile locale…

 

Susținătorii de suflet ai grupării FC Brașov n-au rămas indiferenți la situația delicată traversată de echipa lor favorită, aflată la un pas de faliment, având soluții pentru un viitor „galben-negru” crescut pe baze sănătoase, numai în sprijinul performanței sportive.

Iată, în acest sens, ce a scris pe pagina sa de Facebook suporterul Adrian Aliman, cunoscut drept Adi Micsunicazone

„FC Braşov va duce acest campionat până la capăt. Prin eforturile lui Vasile Dochiţa, echipa se va prezenta la ultimele meciuri care mai sunt de disputat în Liga 2. 99 la sută, din vară, clubul nu va mai avea bani ca să înscrie echipa nici măcar în liga a patra. Chiar şi eventuala încasare a ultimei tranşe din transferul lui Chipciu nu ar schimba datele problemei. Suma respectivă ar fi direcţionată, probabil, pentru plata datoriilor salariale şi de altă natură acumulate în această perioadă. Suporterii, braşovenii în general, îşi doresc o echipă de fotbal, iar pentru asta sunt dispuşi să contribuie nu numai afectiv, ci şi financiar. A băga bani într-o societate precum cea actuală, aflată în pragul falimentului şi patronată încă de familia Neculaie, înseamnă a-i arunca pe apa sâmbetei. Soluţia care se configurează este crearea unei noi societăţi, finanţate, cel puţin o perioadă, din cotizaţiile membrilor şi care să fie capabilă să susţină activitatea unei echipe, pornind dintr-o ligă inferioară. Ideea nu este nouă, ea a fost experimentată cu succes la Timişoara, şi mai recent la U Cluj, Petrolul sau Farul. Condiţiile au fost oarecum diferite de la caz la caz, dar din experienţa altora se poate învăţa. În rândul suporterilor «stegari» există această emulaţie şi dorinţă de a porni un proiect nou, curat, transparent. Este important ca el să nu aparţină unei minorităţi stegare. Oricare suporter să se poată regăsi aici şi în acelaşi timp să fie reprezentativ pentru comunitatea braşoveană. Un club cu o participare diversă, neexclusivistă, va beneficia de credibilitate şi atractivitate. E de preferat ca toţi cei care doresc perpetuarea spiritului stegar să cadă de acord asupra aceluiaşi proiect, pentru a nu ne trezi cu cinci-şase «steaguri» şi «steguleţe», care mai de care mai continuator. O iniţiativă puternică şi bine susţinută a opiniei publice pentru acest «New/Old Steagul Roşu» ar sensibiliza şi autorităţile locale , fără de care nu poţi porni la un drum care se vrea lung. Ele deţin baze sportive, dar şi pârghii legale de a ajuta echipa. Şi nu în ultimul rând, Primăria din Braşov ar trebui să participe la eventuala licitaţie pentru achiziţionarea palmaresului de la societatea lui Neculaie. Ar fi o investiţie justificată în raport cu interesul contribuabililor, de genul bugetelor alocate conservării monumentelor, funcţionării Filarmonicii, Operei, Teatrului sau celor destinate Paradei Junilor. Există antecedente de acest gen, primăriile din Cluj sau Piteştii deţinând palmaresul lui U, respectiv FC Argeş. Ar fi o soluţie optimă pentru conservarea istoriei echipei Steagul Roşu, în condiţiile în care a da clubul şi palmaresul pe mâinile unui singur individ s-a dovedit a fi o acţiune riscantă şi păguboasă.

În situaţia în care intrarea în faliment a SC FC Braşov SA reprezintă, din păcate, doar o problemă de timp, iar sezonul 2017-2018 se apropie cu paşi repezi, cineva ar trebui să ia taurul de coarne pentru demararea noului proiect. Aţi fi dispuşi să vă alăturaţi la un astfel de demers?

Până la urmă identitatea unui club este dată de spiritul pe care îl degajă, de ataşamentul şi recunoaşterea suporterilor, de identificarea cu valorile locale. Oricum, actele societăţii, înregistrarea ei la autorităţile fiscale şi administrative, s-au schimbat periodic, după interese. Actualul FC Braşov datează din 2005. Alte mutaţii juridice s-au înregistrat prin 1979 sau 1990. Acelaşi traseu sinuos al identităţii criptografice l-au înregistrat de-a lungul timpului majoritatea cluburilor, inclusiv Dinamo, Steaua, Rapid etc.

Deci noi ţinem cu Steagu’ şi vrem să-l reconstruim în spiritul lui Ploeşteanu, Fusulan, Campo, Pescaru şi ceilalţi, un «steag» pe care să-l fluturăm cu fruntea sus pe orice stadion din lumea asta”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button