Sport

FC BRAȘOV. Promovarea în Liga 1, între dorință, incertitudine la nivelul conducerii administrative și lipsa banilor din conturi

 

În vară, FC Brașov a fost la un pas de desființare. Fără jucători, fără antrenor, fără bani, fără conducere, „stegarii” au fost aproape de a nu se înscrie în noul sezon al Ligii 2. Salvarea a venit de la un fost jucător, Alexandru Chipciu, cumpărat de la Steaua de Anderlecht Bruxelles, iar conform contractului făcut în momentul în care fotbalistul a fost transferat de sub Tâmpa, echipa lui Gigi Becali trebuia să plătească 25% din suma încasată de la belgieni.

În condițiile în care în conturi trebuiau să intre 750.000 de euro, lucrurile au început să se miște. Pe fir a intrat Top Expert, firma condusă de Marian Brescan, cea care era administrator judiciar la ICIM, principalul creditor în dosarul de insolvență al FC Brașov. Top Expert a devenit administrator judiciar și la gruparea „stegară” (calitate pierdută recent după o decizie definitivă a Curții de Apel Brașov), iar Brescan a promis că problemele se vor rezolva treptat și că se va efectua un nou plan de reorganizare.

Prin toamnă, nou înființatul departament de marketing al clubului a ieșit cu declarații aiuritoare, spunând că la echipă vor veni mulți sponsori puternici. Tot ce s-a reușit, în schimb, a fost înlăturarea singurului sponsor care dădea bani constant la FC Brașov. Practic, departamentul de marketing nu a produs vreun leu, mai mult a și irosit un venit clar.

Până la urmă, în prima parte a campionatului, FC Brașov a trăit exclusiv din prima tranșă primită de la Steaua, de 375.000 de euro. Banii s-au terminat, iar acum în conturi bate vântul. Astfel, „stegarii” așteaptă achitarea drepturilor pe luna trecută, promițându-li-se că până de Crăciun vor avea banii în conturi. Conform înțelegerii, tranșa a doua pe Chipciu va fi virată de Steaua abia în vară, astfel că acum nu se știe cum va reuși FC Brașov să își continue activitatea.

Pe plan sportiv, în aceste condiții, reușitele au fost unele deosebite. Cu câteva zile înaintea primei etape, la FC Brașov a venit Cornel Țălnar, care a încropit un lot pe ultima sută de metri. Rezultatele au fost incredibile, FC Brașov terminând anul pe poziția a treia, la un punct în spatele celor de la UTA. Pe teren propriu, „stegarii” au mers ceas și nu au cedat vreun punct în tur, singura sincopă venind în meciul din prima etapă a returului, 1-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe. În schimb, în deplasare lucurile nu au mers la fel de bine, ai noștri lăsând puncte în dispute cu echipe precum Unirea Tărlungeni, ASU Politehnica Timişoara, CSM Rm. Vâlcea, Dacia Unirea Brăila sau Academica Clinceni.

Ce urmează?

În acest moment, viitorul este incert. Antrenorul Cornel Țălnar speră că problemele financiare se vor rezolva, astfel că a creionat un plan de pregătire pentru iarnă, cu două cantonamente.

„S-au depășit toate așteptările. Această echipă a făcut lucruri pe care nici eu nu le credeam posibile. Secretul a fost unul singur, munca. Băieții s-au dăruit, au ascultat, au fost disciplinați tactic și trebuie felicitați pentru ceea ce au făcut. Suntem într-o situație cu care nu ne vom mai întâlni curând. Avem șansa de a promova și acest lucru se poate face cu un efort financiar minim. Totuși, totul ține de bani, nu mulți, dar absolut necesari. Eu am spus lucrurilor pe nume. Trebuie două cantonamente, unul la munte, axat pe pregătirea fizică, și celălalt în străinătate, cu amicale pe terenuri bune. Am discutat și cu jucători care vor să vină la Brașov și care vor întări acest lot, toul este să avem bani. Fac un apel către toți cei care pot să vină lângă echipă, să o ajute. Eu îmi doresc să se rezolve această problemă, întrucât avem o șansă uriașă de a ajunge în prima ligă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button