Sport

FC BRAȘOV nu mai poate fi salvat. Trei variante pentru ca orașul să mai aibă echipă în Liga 2…

 

Este clar, FC Brașov va intra în faliment pe 3 august, președintele CA, Gheorghe Popa, recunoscând astăzi, în sfârșit, că este imposibil ca acest club să mai fie salvat.

Totuși, super-optimist, medicul Popa susține că în acest moment ar fi trei variante pentru ca Brașovul să aibă în continuare echipă în Liga 2. Totul ține de niște investitori… secreți, care ar fi dispuși să vină la Brașov, să se ocupe de fotbal. Dacă acest lucru se va întâmpla, sunt discuții cu trei echipe, Unirea Tărlungeni, Șoimii Pâncota și ACS Berceni, care s-ar muta în orașul de la poalele Tâmpei, în cazul în care o nouă societate (încă neexistentă), dar „multinațională”, ar prelua una dintre grupările menționate.

„Este imposibil să mai salvăm FC Brașov, dar sunt șanse să avem echipă în Liga 2. Aștept încă răspunsul investitorilor. Până vineri vom afla dacă va mai fi fotbal la Brașov, pentru că atunci este data limită de înscriere în Liga 2. Dacă totul va fi O.K., noua formație va juca pe ƒƒ«Tineretului». Vom găsi o soluție pentru a evolua acolo, vom închiria stadionul sau vom vedea dacă există o altă modalitate”, ne-a declarat medicul Gheorghe Popa.

În ceea ce o privește pe Unirea Tărlunngeni, Iosif Kiss a discutat astăzi cu reprezentanții Consiliului Județean despre o posibilă susținere financiară, dar a plecat dezamăgit de la întâlnire: „Nu are nimeni treabă cu fotbalul în județul Brașov!”.

În ceea ce privește ipoteticul transfer al echipei din Tărlungeni în Brașov, în cazul în care investitorii… secreți vor veni, Kiss a comentat: „Am discutat și varianta aceasta. Momentan, nu este nimic sigur. Nu pot spune în acest moment ce se va întâmpla cu Unirea”.

Chiar și în cazul în care misterioșii afaceriști italieni vor veni la Brașov și vor deschide rapid societatea despre care am relatat, timpul pentru formarea unei noi echipe este extrem de scurt, în condițiile în care FRF a anunțat că noul sezon al Ligii 2 va începe pe 30 iulie, adică peste exact 19 zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button