Sport

FC BRAȘOV. Marian Brescan: „Comunitățile locale sunt obligate de lege să aloce fonduri atât către entitățile unde sunt acționare, cât și către cele private”

 

Administratorul judiciar al FC Brașov, Marian Brescan, a susținut astăzi o lungă conferință de presă în care a precizat că așteaptă ca CL și CJ să preia pachetul majoritar al grupării „stegare”, precizănd chiar că cele două instituții sunt obligate de lege să ajute financiar formația.

Totodată, Brescan a spus că ghidul de finanțare folosit de Primărie este o „chestiune de acces la fonduri în care s-au făcut partipriuri”.

„Despre insolvența clubului, putem spune că pe 3 august la termenul de la Tribunal se vor lua în discuție propunerile făcute de Top Expert, care trebuie să aibă în vedere două realități. Suntem în activitate și avem un potențial financiar care ne permite să susținem un plan de reorganizare. Dacă la termenul trecut nu aveam aceste valori pe care să le punem pe masă și s-a discutat de spre faliment, acum ne-am ținut de cuvânt și prezentăm o soluție de reorganizare viabilă, într-un proiect pe doi ani, cu posibilitatea de prelungire pe trei ani. Sunt două scrisori pe care le-am adresat CL și CJ, în care facem o prezentare de tip juridic a situației. În principal avem trei probleme. Una dintre ele, Legea Tineretului și Sportului, care dă autoritate din nivel de guvernanță și obligă la asigurarea dreptului la sport pentru cetățeni. Apoi, nu este de luat în discuție la această dată un faliment banal patrimonial, respectiv obligații față de creditori în balanță cu niște bunuri materiale. Aici e de luat în discuție, pe baza Legii Tineretului si Sportului, falimentul unei activități, care este exclus tocmai de această lege. Toată lumea, instituțiile de interes central și local, trebuie să se alinieze la acest deziderat și să se mobilizeze. Nu este la opțiunea subiectivă sau nu a celor care reprezintă conducerea instituțiilor. Trebuie să se conformeze la o lege oragnică, sunt obligați să asigure bază materială și mijloace financiare nu numai la societățile unde sunt ei acționari. Noi vrem să fie oameni competenți care să facă această judecată și să putem implementa un plan de reorganizare în care noi propunem să se preia la nivelul CL și CJ pachetul de 75% cu titlu gratuit, deținut acum de Alexandru Nicolae. Argumentele pe care le avem față de acest acționar sunt că el nu mai are de încasat nimic. A fost exclus juridic de la masa credală, nu va fi o situație de surplus, comparând elementele patrimoniale cu obligațiile. Pe acest criteriu de majoritate și pe ceea ce prevede Legea Tineretului și Sportului, respectiv obligația autorităților locale de a susține financiar sportul, în speță fotbalul, acest lucru este o țintă pe care ei trebuie să și-o propună. Au posibilitatea legală să susțină un plan de reorganizare, care spunem noi, va fi unul de succes. Nu accept ca din partea acestor autorități să existe opinii care să dezinformeze în legătură cu legalitatea sau nelegalitatea acordării acestor fonduri. Comunitățile locale sunt obligate să aloce fonduri atât către entitățile unde sunt acționare, dar și către cele private. Apoi, suntem convinși că la FC Brașov, prin forțe proprii, se vor produce venituri. E vorba și despre banii din vânzarea lui Chipciu. Suntem în discuții și aceștia vor ajunge în conturile noastre și vor fi distribuiți în scopul continuării activității. O altă propunere a noastră este că după doi ani, FC Brașov să se poată reprivatiza. Am propus către un consorțiu local. Sunt multe societăți în Brașov care până acum nu au avut loc să își exprime dorința de a sprijini fotbalul. Această opțiune pe care o punem la dispoziție comunității locale se întâmplă curent în comunitatea europeană. Se poate face o privatizare după modelul din străinătate, unde când o societate are probleme statul intervine, o preia, după care o reprivatizează. Atenționăm că ne vom implica maxim în a susține acest demers. Voi face totul să oblig autoritățile să se implice, să se trezească și să își facă datoria față de cetățeni. Consilierii trebuie să dea un vot responsabil. Dacă vor refuza, avem soluția să mergem mai departe fără votul lor. Ghidul de finanțare este o chestiune de acces la fonduri în care s-au făcut partipriuri. Sperăm să nu se mai întâmple asta. Ne dorim accesul tuturor la fonduri. Putem discuta chiar despre o concurență neloială. Nu poți da mai mult către o entitate unde ai angajații tăi”, a declarat Marian Brescan, care a continuat: „FC Brașov are o datorie de 64 de milioane de lei, dar există litigii. Aceste datorii trebuie reevaluate pe niște criterii ale planului de reorganizare. Datoriile nu sunt de natură de a împiedica în continuarea activității”. 

CITEȘTE ȘI: 

Preluarea acţiunilor FC Braşov, de către CL şi CJ, înseamnă plata datoriilor clubului, investiţii pentru redresare şi, în final… REPRIVATIZARE!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button