FC BRAȘOV, înfrângere cu Hermannstadt. Dan Alexa, mesaj clar: „Trebuie să ne întărim. E nevoie de jucători valoroși”
După 1-3 cu Farul Constanța, FC Brașov a pierdut astăzi și al doilea amical jucat în această vară. Echipa antrenată de Dan Alexa a cedat, 0-2, la Sibiu, cu Hermannstadt. Buhăcianu și Balaure au înscris golurile gazdelor.
Altfel, astăzi s-a plătit o parte din datoriile vechi către jucători, antrenori și angajați, după ce banii de la Primărie au fost deblocați.
„Am întâlnit o echipă peste noi valoric și ca pregătire, care astăzi a condus ostilitățile. Am avut și noi situațiile noastre de a înscrie, dar nu am reușit, Am luat goluri pe greșeli individuale mari. Este foarte mult de muncă. Trebuie să ne întărim, dacă vrem în play-off. E nevoie de jucători valoroși, cu experiență. Pentru noi a contat mai mult partea fizică. Am încheiat săptămâna de antrenamente cu acest meci, iar de luni intrăm în cantonament”, a declarat la final antrenorul Dan Alexa.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.