Sport

FC BRAŞOV. Ilie Stan a găsit vinovatul: „La înfrângerea cu SR a contribuit şi arbitrajul”. Ce spune despre meciul cu Unirea Dej

 

Ilie Stan este „pe făraş” la FC Braşov, inclusiv preşedintele Ioan Mărginean, cel care îi oferea nu demult „încredere totală”, fiind decis să îl demită (detalii aici: FC BRAȘOV. RUPTURĂ TOTALĂ. Ori Ilie Stan, ori Ioan Mărginean. Cu cine va continua primarul Coliban?!…).

Bătut de o echipă de Liga 3, unde tot lotul nu se apropie măcar de nivelul contractului său, după ce formaţia lui nu a jucat nimic, Ilie Stan a pus înfrângerea cu SR pe seama arbitrajului: „Rivalii s-au apărat 90 de minute şi au aşteptat contraatacul, era normal. Nu caut un alibi, dar, totuşi, a contribuit şi arbitrul. În minutul 20, doar cine nu vrea să dea fault la Iurcu nu dă. Probabil, nu a vrut să dea penalty, pentru că ar fi dat şi cartonaş roşu. Apoi, la lovitura liberă din care s-a marcat nu a fost fault”.

Sâmbătă, de la ora 11.00, pe „Tineretului”, FC Braşov se va confrunta cu Unirea Dej, în runda a 5-a a Ligii 2.

„Am lucrat la partea mentală, pentru că e dificil după această înfrângere. Ne aşteaptă un meci foarte greu şi trebuie să uităm ce a fost în Cupa României. Sunt sigur că nici jucătorilor nu le-a convenit această înfrângere cu SR. Important este să fim pregătiţi din toate punctele de vedere pentru partida cu Dej. Adversarul vine după un succes cu 3-0 cu Şelimbăr. Am văzut meciul, ştim ce avem de făcut, important este ca jucătorii să fie pregătiţi, pentru că nu va fi uşor. E normal să fie presiune. Suntem în construcţie, avem mulţi jucători tineri, dar avem încredere în acest proiect. Sunt sigur că un succes ne-ar descătuşa”, a punctat Ilie Stan.

Radu Leonte a comentat: „Este o apăsare. Am vrea să scoatem şi noi capul, să mergem cu piepul sus pe stradă. E ciudat pentru noi, braşovenii, să ne întâlnim cu toţi cei pe care îi cunoaştem şi să venim după astfel de rezultate. Cred că se vor sparge şi ghinioanele. Trebiuie să schimbăm atitudinea. Mie nu îmi place să vorbesc, eu vreau să arăt pe teren. Ce se întâmplă la conferinţele de presă, nu are legătură cu fotbalul. Ca grup, nu văd probleme. La jocul de Cupă a fost vorba de ambiţia mai mare a celor de la SR, pe care îi felicit şi le doresc succes. Cu Slobozia a fost acea situaţie cu roşu în minutul 2. În restul partidelor a fost de la egal la egal, uneori chiar cu un plus pentru noi”.

Iulian Roşu a punctat la rândul său: „Toată lumea e conştientă că nu ne-am ridicat la aşteptări. În afară de partida cu Slobozia, am luat gol la singurele şuturi pe poartă ale adversarilor. Prima victorie va fi un punct de pornire. Am jucat la echipe mult mai mari şi nu am văzut aşa atmosferă negativă. În jurul nostru e o răutate pe care nu o înţeleg. Toată lumea spune că noi suntem fake-uri. Nu, suntem nişte jucători. Eu am venit cu Ilie Stan, altfel nu veneam aici. Nu e uşor. O lună ne-am pregătit pe riscul nostru, fără contracte. Au fost jucători care s-au accidentat grav, şi-au rupt tendoanele. Ştim ce avem de făcut sâmbătă. Sper să ne ajute şi Dumnezeu, să iasă soarele şi pe strada noastră. Să vină şi prima victorie, să nu mai lăsăm loc pentru aceste răutăţi”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button