Sport

FC Brașov – după stagiul din Antalya

FC Brașov – după stagiul din Antalya.

Echipa antrenată de Dan Alexa revine astăzi în Brașov, încheindu-și cantonamentul efectuat în Turcia.

FC Brașov – după stagiul din Antalya. „Principalul” „galben-negrilor” a relatat pentru site-ul clubului la finele acestei perioade de pregătire: „Mă bucură mult faptul că nu am jucători accidentaţi. Nu sunt probleme. Fiecare fotbalist a jucat un anumit număr de minute. Mă bucur că am putut să ne antrenăm în condiţii normale. O să plecăm câteva zile afară din Braşov. Pentru că în Braşov este foarte frig şi nu avem unde să ne antrenăm. A fost un cantonament reuşit din punctul meu de vedere. Am avut terenuri, am avut adversari buni, am văzut creşterea echipei şi a jucătorilor luaţi individual. Am încercat să facem acomodarea cât mai rapidă a jucătorilor nou veniţi. Urmează două săptămâni acasă. Două săptămâni în care vom avea două jocuri de pregătire”.

Despre amicalul de ieri, pierdut cu formația din Uzbekistan (vezi, AICI), Dan Alexa a declarat: „A fost un adversar tare, un adversar cu agresivitate. A fost un adversar foarte bun pentru un joc de pregătire. E o echipă de primă ligă cu jucători rapizi. Am avut momente de joc bune şi foarte bune, dar am ratat. Sper să nu devină o problemă aceste ocazii pe care nu reuşim să le materializăm”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button