Sport

FC BRAȘOV. Două ocazii, un gol, trei puncte mari din derby-ul cu CS Mioveni

 

Derby-ul etapei a 15-a a Ligii 2, CS Mioveni – FC Brașov, care s-a jucat în această seară, nu a adus spectacol. Meciul a fost unul modest, dar rezultatul final, 1-0 pentru „stegari”, este unul extrem de important pentru trupa lui Cornel Țălnar.

Gazdele au început mai bine și au ratat prima ocazie în minutul 2, când Nilă a scăpat singur cu Fl. Iacob, dar a trimis pe lângă bară. În minutul 28, la prima lor fază de poartă, „stegarii” au reușit să deschidă scorul. Stan a centrat de pe partea stângă, Sburlea a prelungit cu capul, mingea a ajuns la Manole care a trimis la colțul lung din interiorul careului. În repriza a doua, ai noștri au preferat să se apere și nu au mai contat în atac. Nilă a ratat două ocazii mari în primele minute ale părții secunde. Mai întâi a fost blocat de Fl. Iacob, apoi a luat la țintă bara, după ce a scăpat de Băjan. În mintul 62 a venit și cea de-a doua șansă a „galben-negrilor”. Manole a centrat de pe dreapta, Grigorie a reluat cu capul din 8 metri, dar portarul Popescu a reținut. Pe final, Galan și-a încercat și el șansa cu un șut din marginea careului, dar mingea a trecut departe de țintă.

După acest succes, FC Brașov a ajuns la 34 de puncte, s-a apropiat la o lungime de lidera Juventus București, și s-a distanțat la șase puncte de CS Mioveni și Sepsi Sf. Gheorghe, grupările care împart poziția a treia.

FOTO: captură Digi Sport

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. LIVETEXT. „Stegarii” au luat trei puncte importante din meciul cu CS Mioveni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare