Sport

FC BRAȘOV, din „cerșetor în prinț”! Călin Moldovan, ANALIZĂ înaintea meciului cu Unirea Constanța…

  • calinmoldovan_2.png

Înaintea partidei pe care FC Brașov o va susține cu Unirea Constanța, sâmbătă, de la ora 11.00, la Buftea, în etapa a treia a play-out-ului Ligii 2 – Seria B la fotbal, Călin Moldovan, antrenorul „galben-negrilor”, a punctat: „Nu este cel mai important meci al sezonului în ceea ce ne privește. Ne-am pregătit bine, dar suntem apăsați de rezultatul de duminică (3-4 cu Buzăul – n.r.), e clar că nu ne-a ieșit așa cum am dorit… Dar, este obligatoriu să fim mai concentrați, să dăm dovadă de mai multă maturitate pe fază defensivă, în special”.

Călin Moldovan a punctat că Unirea Constanța este „o echipă de copii”, FC Brașov asemănându-se cu aceasta, întrucât „în anumite momente și noi arătăm ca niște juniori, prin greșelile pe care le facem. Și noi marcăm goluri, dar și încasăm nepermis de ușor, la fel ca Unirea Constanța, o formație tânără, de elan, cu mult entuziasm. Însă, este o grupare cu jucători valoroși, cu mare potențial, care au multe de arătat în fotbalul românesc. Să nu uităm că a dat două goluri Petrolului. Frustratea la noi este că nu reușim să avem o constanță în rezultate, dar sunt și multe lucruri pozitive. Dăm dovadă de tărie de caracter și nu renunțăm, chiar dacă suntem conduși într-un meci”.

Antrenorul celor de la FC Brașov a subliniat apoi: „Avem cinci puncte în față. Ar putea fi decisiv, dacă învingem, pentru că ne distanțăm la opt puncte. Indiferent cu cine am juca, dacă nu reușim să menținem locul de baraj, înseamnă că nu avem ce să căutăm în Liga 2. Noi, până la urmă, avem ca obiectiv salvarea de la retrogradare, am spus-o din iarnă că și barajul este o opțiune pentru noi. S-au făcut multe greșeli în toamnă, iar după iarnă am pornit cu un mare handicap. Era greu să ne transformăm peste noapte din cerșetor, în prinț. Important este ce facem de acum încolo, să eliminăm greșelile, care se tot repetă”.

Reamintim, FC Brașov este pe locul 5, de baraj, în serie, având, acum, 5 puncte avans față de Unirea Constanța, ocupanta poziției a 6-a, care duce direct în Liga 3. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare