Sport

FC BRAŞOV. Declaraţia lui Vasile Dochiţa după eşecul cu Olimpia Satu Mare!!!…

 

Vasile Dochiţa, administratorul special al echipei FC Braşov, era şi astăzi foarte supărat în urma rezultatului înregistrat sâmbătă pe Stadionul „Tineretului”, dar mai ales în privinţa evoluţiei slabe a „stegarilor”.

„Mi-e ruşine faţă de suporteri. Le cer scuze în numele echipei”, a declarat Dochiţa, care a menţionat că, în ceea ce o priveşte, conducerea administrativă a clubului a făcut toate demersurile pentru ca jucătorii să aibă parte de cele mai bune condiţii posibile.

Astfel, înaintea meciului cu Olimpia Satu Mare, „stegarii” au primit un salariu şi au stat în cantonament în Poiana Braşov, la Hotelul „Piatra Mare”.

„Trebuie să mergem înainte, nu mai e cale de întors. O victorie la Călăraşi ne-ar da moralul necesar pentru celelalte întâlniri. Promovarea nu e încă jucată, însă mă aştept, de acum, la o mobilizare exemplară a fotbaliştilor noştri”.

CITEŞTE ŞI: FC BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Nu am avut unde să ne pregătim. Am jucat cu bucătarii, cu blidarii și cu oamenii de pe stradă și s-a văzut. Mă așteptam să se întâmple așa ceva”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare