Sport

FC BRAȘOV. Cornel Țălnar, după remiza cu CS Balotești: „Din punct de vedere sportiv, promovarea încă se joacă. La noi, marea problemă rămâne cea a banilor”

 

FC Brașov a remizat ieri, 2-2, cu modesta CS Balotești și a ratat șansa de a se desprinde de urmăritoarele Sepsi Sf. Gheorghe și UTA Bătrâna Doamnă.

„A fost un meci pe care l-am controlat, însă la finalul căruia am pierdut două puncte foarte importante în lupta pentru promovare. A contat faptul că terenul a fost impracticabil, iar arbitajul a fost unul potrivnic. Bineînțeles, și noi am făcut greșeli impardonabile și le-am permis gazdelor să egalaze în doar trei minute, în loc să ne desprindem pe tabelă. Din punct de vedere sportiv, promovarea încă se joacă, mai avem opt meciuri de disputat. La noi, marea problemă rămâne cea a banilor. Așteptăm decizia finală la acel litigiu pentru a putea încasa banii care ni se cuvin. Acest lucru este primordial pentru desfășurarea activității noastre. Administratorul special Vasile Dochița mi-a spus că nu mai poate susține de unul singur cheltuielile curente”, a declarat tehnicianul „galben-negrilor”, Cornel Țălnar.

CITEȘTE ȘI: 

FC BRAȘOV. Vasile Dochița: „Baloteștiul a revenit de la 0-2, ceea ce nu este permis”

FC BRAȘOV. Au păcălit fotbalul. „Stegarii” s-au umplut de penibil în meciul cu CS Balotești


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button