FC BRAȘOV. Constantinescu și Mamele nu au mai semnat. 8 jucători înregistrați la FRF. „Stegarii” vor încasa joi un salariu
FC Brașov a adus în această perioadă opt jucători, toate transferurile fiind înregistrate la FRF. Cei opt fotbaliști noi sunt Rareș Enceanu şi Sebastian Chitoşcă – împrumutați de la Steaua până în vară, Robert Moldoveanu – împrumutat de la Dinamo până la finalul sezonului, Alin Angelescu – atacant luat de la Popești Leordeni, Alexandru Ichim – fundaș care a semnat până în vară cu opțiune de prelungire dacă echipa va promova, Daniel Mutu – revenit de la Sepsi Sf. Gheorghe, Ionuț Tripşa – legitimat ultima oară la Cremonese și Cosmin Cristil – venit de la FC Voluntari 2.
În schimb, fundașul Iulian Mamele și atacantul Marian Constantinescu nu vor mai ajunge la FC Brașov. Mamele a cerut o sumă de bani la semnătură și avut pretenții exagerate, în timp ce Constantinescu nu s-a înțeles cu cei din conducerea clubului Concordia Chiajna.
O veste bună pentru jucătorii de la FC Brașov este că joi vor fi plătiți. Ei vor încasa banii suma pe care o mai au de luat pentru luna decembrie și o jumătate din salariul pe luna ianuarie. „Chiar dacă Gigi Becali nu a dat încă tranșa pentru transferul lui Chipciu, așteptând verdictul CNSL la apelul făcut de cei de la Sporting Pitești, dacă le-am promis băieților că joi își vor lua banii mă voi ține de cuvânt”, ne-a declarat Vasile Dochița (foto), administratorul special al FC Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.