Sport

FC BRAȘOV. Ce începe prost se termină și mai prost

 

Ceea ce începe prost nu se poate termina bine. Acțiunea Rm. Vâlcea a debutat rușinos pentru FC Brașov, jucătorii și antrenorii fiind nevoiți să facă deplasarea cu mașinile personale, după ce autocarul s-a defectat, iar cei din conducere nu au făcut mare lucru pentru a remedia probema. Când a fost înștiințat, administratorul special Vasile Dochița a găsit o soluție, dar era deja prea târziu, jucătorii fiind deja departe de Brașov.

Meciul de la Vâlcea a început bine pentru ai noștri, dar finalul a fost unul nefericit. Deși au întâlnit o formație de la care a lipsit cel mai important fotbalist, Florin Costea, au condus cu 1-0 și au avut partida în mână, ai noștri au pierdut două puncte, dar și doi jucători pentru confruntarea cu Foresta Suceava de săpătmâna viitoare.

După doar șapte minute, Grigorie, servit de Goge, a deschis scorul cu un șut violent la colțul scurt din interiorul careului. Gazdele au avut șansa egalării în minutul 27, dar a trimis în bară, după ce s-a distrat cu Băjan. „Stegarii” au avut apoi două șanse mari de a „închide” meciul. Mai întâi Răsdan a trimis puțin peste poartă din marginea careului, iar în debutul reprizei a doua Sburlea nu a putut marca din poziție perfectă, fiind liber la 11 metri de poarta adversă. Imediat, Pârvulescu a sărit mai bine decât Leca și a trimis la o palmă de poarta lui Fl. Iacob. Totul s-a rupt pentru ai noștri în minutul 60, când Băjan, deja avertizat, a făcut un fault inutil, din spate, asupra lui Vasile și a plecat mai repede la vestiare. Ultima jumătate de oră a fost dominată autoritar de formația lui „Jerry” Gane. Fl. Iacob a avut câteva intervenții excelente, dar presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 70, când Vasile a înscris cu un șut din careu, după ce Șerban a respins o minge centrată de pe partea stângă. Apoi, Marian a ratat și el față în față cu Fl. Iacob, după care Leca putea da lovitura, dar nu a fost în stare să trimită în poartă din patru metri, după un corner executat de Stan. Cu șapte minute înainte de final, Sburlea, provocat de un adversar, a comis o greșeală de începător, a ripostat și a văzut al doilea „galben”, urmând să rateze și el meciul cu Foresta. În ultimele minute, „stegarii” s-au apărat pe două linii în marginea careului lui Fl. Iacob și au reușit să reziste. Goalkeeper-ul nostru a scos mingea șutată de Dumitrașcu, iar când el a fost depășit, Leca a respins din drumul spre gol șutul lui Nwabueze.

După 1-1 la Rm. Vâlcea, FC Brașov rămâne pe poziția a doua a clasamentului, cu 25 p, la egalitate cu adversara din etapa viitoare, Foresta Suceava, și la trei lungimi în spatele liderei Juventus București.

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. LIVETEXT. „Stegarii” au pierdut două puncte și doi jucători importanți la Rm. Vâlcea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare