FC BRAȘOV. Alexandru Nicolae oferă CL şi CJ acțiunile pe care le are la FC Brașov
La antrenamentul de astăzi al „stegarilor” au fost 19 jucători, alți fotbaliști fiind așteptați în zilele următoare. Mâine, antrenorul Cornel Țălnar îi va urmări pe jucători într-un meci școală, după care va anunța lotul care va pleca în cantonamentul de la Tărlungeni.
Altfel, în conturile clubului a intrat deja o sumă de bani, care asigură funcționarea echipei în perioada următoare. Totodată, administratorul judiciar Marian Brescan a întocmit un plan de reorganizare, care ar putea duce la salvarea clubului.
Totodată, Alexandru Nicolae, fiul lui Ioan Nicolae, este gata să renunțe la acțiunile pe care le are la FC Brașov, astfel că a făcut o propunere de cedare cu titlu gratuit a acestora către Consiliul Local și Consiliul Județean. În aceste condiții, activitatea se va continua sub patronajul administratorului judiciar și, dacă acţiunile vor fi accepate, al CL şi CJ.
În fine, despre cererea prin care Adrian Szabo solicită falimentul clubului, administratorul judiciar al FC Brașov, Marian Brescan, ne-a declarat: „Nu e nici o problemă din acest punct de vedere. Este o șicană pe care nu o înțelegem. Este inexplicabil și inadmisibil. Este total neîntemeiată această acțiune a domnului Szabo”.
CITEȘTE ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.