Sport

FC BRAȘOV. Adrian Szabo: „Suntem obligați să câștigăm cu Baia Mare”

 

În condițiile în care în lupta pentru primul loc, care duce direct în Liga 1 are doar șanse teoretice, pentru FC Brașov rămâne „bătălia” pentru poziția a doua a play-off-ului Ligii 2, Seria a 2-a, care poate asigura promovarea după alte două jocuri de baraj.

În runda a patra, „stegarii” joacă mâine, de la ora 19.00, pe Stadionul „Tineretului”, cu FC Baia Mare și au șansa să se apropie la trei lungimi de ocupanta locului secund, UTA Bătrâna Doamnă. „Galben-negrii” pornesc cu prima șansă în disputa cu gruparea din Maramureș, care în play-off nu a reușit să obțină nici un punct, pierzând toate cele trei partide de până acum.

„Vor fi față în față două echipe care au nevoie de puncte. Noi trebuie să câștigăm pentru a ne menține speranțele de a prinde măcar locul al doilea. Cu siguranță, vom avea un meci greu. Rivalii vin după trei înfrângeri și vor să obțină un rezultat pozitiv la Brașov. Important este să ne facem jocul și să luăm punctele. Problema mare este în defensivă. Surprinzător pentru mine este că ne pregătim bine, dar în ultimele partide am încasat opt goluri. E prea mult”, a declarat antrenorul Adrian Szabo.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button