Sport

FC BRAȘOV a „jucat” astăzi iar în instanță!!! Detalii INTERESANTE!!!

 

La Tribunalul Brașov a avut loc astăzi un nou termen în procesul privind falimentul SC FC Brașov SA.

Instanța a luat act de cererea administratorului judiciar de a aproba efectuarea unui nou plan de reorganizare, deși termenul fusese depășit. Mulți dintre fotbaliștii înscriși la masa credală au fost de acord cu această solicitare a noii conduceri a clubului, inclusiv fostul antrenor Adrian Szabo – aflat acum la Corona, cu condiția să fie incluși și ei, cu sumele datorate lor de către gruparea „stegară”, în noul plan de reorganizare. Mugurel Buga și Laszlo Balint au fost singurii care s-au opus acestei cereri.

Magistrații au rămas în pronunțare, verdictul în această speță urmând a fi dat peste o săptămână. Dacă instanța nu admite aprobarea efectuării unui nou plan de reorganizare, se va declanșa procedura demarării falimentului FC Brașov.

În data de 27 septembrie, FC Brașov are un nou „meci” în instanță. ANAF a contestat calitatea Top Expert (firma lui Marian Brescan) de administrator judiciar la gruparea „stegară”, întrucât îndeplinește același rol și la ICIM.

Totodată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (deocamdată, fără termen acordat) a ajuns procesul dintre FC Brașov și ANAF. Dacă staff-ul de conducere „galben-negru” va avea câștig de cauză, precum în cazul altor cluburi, datoria de 22 de milioane de lei avută la Finanțe se va reduce cu 16 milioane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare