EXPLICAȚIA lui Achiriloaie!!! De ce nu a concurat la Val Gardena…
Ioan Valeriu Achiriloaie, schiorul alpin legitimat la Corona Brașov, nu a concurat în week-end în cursele de Super G și coborâre de la Val Gardena, contând pentru Cupa Mondială, deși a participat la cele două antrenamente oficiale.
Pe contul său de Facebook, el a postat în acest sens: „Am decis să nu iau startul. Când senzația nu este bună, trebuie luate și decizii înțelepte. Nu știu dacă a fost decizia bună, nu o să știm vreodată. Privesc cu încredere către Bormio. Al vostru, Ioan”.
În ceea ce-l privește pe Ioan Valeriu Achiriloaie, comentatorul Eurosport a relatat că este obosit după etapele de la Lake Louise și Beaver Creek, că nu și-a revenit după schimbările de fus orar.
Altfel, poate cu excepția Danei Vasilica Haralambie și a lui Paul Pepene, schiorii și biatloniștii noștri din loturile naționale n-au confirmat în startului acestui sezon competițional, fiind cam departe de așteptări.
Încercăm să luăm legătura cu Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru un punct de vedere în acest sens, mai ales că în februarie 2018 au loc Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, din Coreea de Sud.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.